Bănci și Asigurări

Grecii de la NBG vor căuta cumpărător pentru Banca Românească

Foto Silviu Matei

Foto Silviu Matei

Autor: Razvan Voican

03.10.2013, 21:05 3414

Grupul NBG, în care Fondul Elen de Stabilitate Finan­ciară deţine aproape 85% din acţiuni, trebuie să plece din România, după cum a rezultat din negocierile purtate cu autorităţile europene de concurenţă privind soarta investi­ţiilor sale din regiune, confom unor informaţii publicate de cotidianul grec Kathimerini.

Principala afacere locală a NBG este Banca Româ­nească, aflată pe locul 12 pe piaţă cu active de circa 7 mld. lei la sfârşitul lui 2012 şi care era deja într-un proces de contracţie a businessului în ultimii ani.

Alte businessuri sunt compania de asigurări Ga­ran­ta şi firmele de servicii fi­nanciare specializate NBG Leasing, NBG Fac­toring şi NBG Securities.

Banca Românească avea la jumătatea acestui an un stoc de depozite reprezentând echivalentul a 800 mil. euro, în creştere cu 14% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut pe seama oferirii unora dintre cele mai ridicate dobânzi de pe piaţă.

Pe partea de creditare ultimele informaţii sunt din 2012, soldul la final de an situându-se la 4,6 mld. lei, în scădere cu peste 1 mld. lei de la începutul crizei.

Rămâne de văzut cum vor reacţiona grecii la presiunile de abandonare a filialelor din regiune, una dintre variantele mai noi de coagulare vizând Piraeus şi Eurobank.

Citiţi mai multe pe www.zfcorporate.ro

Acest articol a apărut în ediţia tipărită a Ziarului Financiar din data de 04.10.2013

ZF Corporate este serviciul specializat de ştiri cu plată al Ziarului Financiar. Pentru a putea citi aceste ştiri trebuie să vă abonaţi la ZF Corporate sau la unul din cele 12 fluxuri ale sale, profilate pe sectoare de activitate (Bănci, Retail, Imobiliare şi altele). Detalii de abonare la ZF Corporate: Alexandru Matei (tel. fix: 0318.256.286, tel. mobil: 0766.606.994) sau trimiteţi un email cu datele dumneavoastră de contact prin care solicitaţi informaţii şi abonare la adresa alexandru.matei@zf.ro sau stefan.paraschiv@m.ro. Veţi fi contactat în maximum o oră.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO