Grupul Erste a raportat vineri rezultatele pentru T1/2018, inclusiv rezultatele obţinute de operaţiunile din România ale grupului BCR, unde Erste este principalul acţionar.
Profitul net atribuibil Erste raportat de grupul BCR a fost de 42,4 milioane euro, faţă de 36,8 milioane euro în T1/2017, rezultând o creştere de 15,2%.
Vinerea neagră: O nouă lovitură pentru românii cu credite. Dobânzile Robor explodează din nou
Venitul operaţional a crescut cu 4% la 154 milioane euro de la 148,2 milioane euro în T1 2017.
Cheltuiele operaţionale au fost de 84,9 milioane euro, în creştere cu 8,7%, rezultând un profit operaţional de 69,1 milioane euro, în scădere cu 1,3%.
Rezultatul net din dobânzi (dobânzile la credite minus dobaânzile la depozite) a fost de 89,5 milioane euro, în scădere cu 1,7%.
Rezultatul din comisioane şi alte taxe a fost de 36,8 milioane euro, în creştere cu 1,1%.
Grupul BCR a raportat un câştig net din operaţiunile de trading de 24 milioane euro, în creştere cu 36%.
BCR, cea mai mare bancă din România, este deţinută de Erste Group în proporţie de 93,5% şi de SIF Oltenia în proporţie de 6,29%.
Erste Group a înregistrat în primul trimestru un profit net atribuibil proprietarilor societăţii mamă de 333 milioane euro, faţă de 262,2 milioane euro cât a realizat în perioada similară a anului trecut, reprezentând o creştere de 26%.