Bănci și Asigurări

Cine este Igor Kolomoisky, miliardarul care deţine cea mai mare bancă din Ucraina, aflată acum la un pas de naţionalizare. Anul trecut a sponsorizat cu milioane de dolari un batalion care a avut un rol decisiv în stoparea avansului armatei proruse spre vest

Cine este Igor Kolomoisky, miliardarul care deţine cea...

Autor: Ştefan Stan

19.12.2016, 12:35 1810

Igor Kolomoisky este un influent om de afaceri din Ucraina, fiind cel mai important acţionar şi co-fondator al PrivatBank, cel mai mare creditor din Ucraina. El este al treilea cel mai bogat om din Ucraina, după Rinat Akhmetov şi Viktor Pinchuk. Potrivit The Economist, el are o avere de 1,36 miliarde de dolari.

Kolomoisky a devenit un „alintat“ al presei externe când s-a implicat în primăvara trecută în lupta armatei ucrainene cu rebelii. Numit guvernator al Dnipropetrovsk, omul de afaceri a cheltuit milioane de dolari pe pregătirea unui batalion creditat de mulţi cu blocarea marşului armatelor proruse către vest în vremuri în care armata ucraineană ducea lipsă de oameni, optimism şi conducere.

Ani de zile Kolomoisky a controlat Ukrtransnafta şi Ukrnafta, ceea ce i-a permis să înlăture concurenţa şi să aibă petrol la discreţie pentru rafinăriile pe care le deţine, spun mai mulţi oficiali.

Kolomoisky s-a născut într-o familie de evrei ingineri, este căsătorit şi are doi copii. Prin intermediul PrivatBank el controlează Aerosvit Airlines, Dniproavia and Donbassaero. Prin intermediul Mansvell Enterprises Limited, el controlează companiile aeriene Skyways Express, City Airline, şi Cimber Sterling.

PrivatBank, cel mai mare creditor privat din Ucraina, a fost a intrat luni în insolvenţă. Reprezentanţii guvernamentali au spus că singura metodă pentru a-i proteja pe cei 20 de milioane de clienţi este de a aduce banca sub controlul statului, scrie Reuters.

Banca Centrală a Ucrainei a anunţat că PrivatBank şi a reuşit să îşi îndeplinească programul de recapitalizare şi că 97% din finanţările corporate au mers către acţionarii băncii. De la 1 decembrie, capitalul băncii a rămas la 5,65 de miliarde de dolari.

”Suntem siguri că naţionalizarea băncii este singura cale pentru a o salva şi de a salva banii clienţilor şi sistemul nostru financiar”, a anunţat Banca Centrală a Ucrainei.

Banca Centrală a spus că Ucraina este pregătită să susţină PrivatBank cu lichiditatea care este necesară, adăugând că nu vede procesul de naţionalizare ca un impact major asupra nivelului actual de inflaţie.

Foştii acţionari ai PrivatBank au ajuns la un acord pentru a restructura creditele plătite în interiorul grupului până la 1 iulie anul viitor, potrivit băncii centrale. Ministrul de finanţe a spus că banca va fi vândută odată ce este înapoi pe picioare.  

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO