Bănci și Asigurări

În căutare de bani: România a ieşit din nou pe pieţele externe să împrumute 1 mld. euro

În căutare de bani: România a ieşit din nou pe...

Autor: Claudia Medrega

11.10.2017, 13:15 883

Ministerul Finanţelor a decis să iasă din nou pe pieţele externe pentru un împrumut în euro, prin redeschiderea unei emisiuni de bonduri din primăvara acestui an, de 1 mld. euro, cu scadenţa în aprilie 2017.

Tranzacţia s-a realizat la cel mai scăzut cost pentru această maturitate fiind obţinut un randament de 2,114% faţă de nivelul de 2,411% înregistrat la lansarea iniţială din luna aprilie. Aceasta reducere se datorează diminuării marjei aferente riscului de credit al României la cel mai scăzut nivel pentru o astfel de maturitate, respectiv la 128 de puncte de bază peste cotaţiile nivelului de referinţă mid swap, faţă de nivelul de 170 de puncte de baza obţinut în luna aprilie, se arată în comunicatul Ministerului Finanţelor.

Rata cuponului este de 2,375%, iar cererea a fost de 2,7 mld. euro. Valoarea bondurilor înainte de redeschidere a fost de 1 mld. de euro.

Prin această suplimentare, valoarea emisiunii din aprilie 2017 a atins suma de 2.000.000.000 de euro. 

Tranzacţia a încheiat planul de finanţare externă aferent anului 2017.

Băncile care au realizat intermedierea emisiunii au fost Barclays Bank PLC, Citigroup Global Markets Limited, Erste Group Bank AG, Societe Generale şi ING Bank NV.

Distribuţia geografică a fost: România (18%), UK (17%), Centrul şi Estul Europei (17%), Germania/Austria (14%), Franţa/Benelux (10%), Italia (6%), Elveţia (5%), SUA (4%), Scandinavia (3%) şi alte ţări (6%).

În privinţa tipurilor de investitori, au predominat managerii de fonduri (63%), fiind urmaţi de bănci comerciale şi bănci private (24%), fonduri de pensii şi societăţi de asigurare (9%) şi bănci centrale şi instituţii oficiale (4%).

”Nivelul cererii şi randamentul obţinut în urma emisiunii de euroobligaţiuni realizate ieri confirmă încă o dată încrederea mediilor investiţionale în economia românească şi în perspectiva acesteia. De asemenea, agenţiile de rating au confirmat în acest an rating-ul suveran la categoria recomandată pentru investiţii cu perspectivă stabilă, în condiţiile creşterii economice susţinute şi a nivelului redus al datoriei publice comparativ cu alte ţări cu rating similar”, a declarat Ionuţ Mişa, ministrul finanţelor publice.

În luna aprilie 2017, România a atras de pe pieţele internaţionale 1,75 mld. euro printr-o tranşă dublă de eurobond-uri. Un miliard de euro a venit prin emisiunea unor bonduri  cu scadenţa pe 10 ani, la un randament de 2,41%, în timp ce restul de 750 mil. euro au venit dintr-o redeschidere a unui eurobond scadent în 2035, pentru 3,55%.

Nevoia de finanţare externă a Ministerului Finanţelor a fost estimată la 3 mld. euro pentru acest an.

PeliFilip a acordat asistenţă Ministerului Finanţelor Publice în această emisiune, alături de casa de avocatură Linklaters.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO