Bănci și Asigurări

Indicii ROBOR încep săptămâna pe creştere

Indicii ROBOR încep săptămâna pe creştere

Autor: Departamentul Economic

22.10.2018, 11:23 521

Indicele ROBOR la 3 luni, în funcţie de care se calculează costul creditelor de consum în lei cu dobândă variabilă, a crescut luni la 3,30%, de la 3,28%, nivel atins vineri, potrivit datelor transmise de Banca Naţională a României - BNR.

ROBOR la 3 luni a mai atins acest nivel la 24 august. Cel mai ridicat nivel al indicelui ROBOR la 3 luni din acest an a fost de 3,47%, la atât fiind cotat în toată săptămâna 30 iulie - 3 august.

Indicele ROBOR la 6 luni, utilizat în calculul dobânzilor la creditele ipotecare lei cu dobândă variabilă, a crescut luni la 3,52%, de la 3,50% vineri.

Cel mai ridicat nivel la care a ajuns indicele ROBOR la 6 luni a fost de 3,53%, care a fost atins iniţial la data de 30 iulie.

Indicele ROBOR la 9 luni, care reprezintă rata dobânzii plătită la creditele în lei atrase de către băncile comerciale de la alte bănci comerciale pentru o perioadă de nouă luni, a crescut la 3,58%, de la 3,57% vineri.

Indicele ROBOR la 12 luni, care reprezintă rata dobânzii plătită la creditele în lei atrase de către băncile comerciale de la alte bănci comerciale pentru o perioadă de 12 luni, a rămas la nivelul de vineri, la 3,62%.

ROBOR reprezintă rata medie a dobânzii la care băncile româneşti se împrumută între ele în lei. Indicele se stabileşte zilnic ca medie aritmetică a cotaţiilor practicate de 10 bănci selectate de BNR.

 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO