Bănci și Asigurări

Inflaţia accelerează în septembrie la 1,8%, de la o rată anuală de 1,2% în august

Inflaţia accelerează în septembrie la 1,8%, de la o...

Autor: Roxana Rosu

11.10.2017, 09:25 376

Preţurile de consum au crescut în septembrie cu 1,8%, faţă de perioada similară a anului trecut, faţă de o rată medie anuală de 1,2% în august şi de 1,4% în iulie, în timp ce faţă de august 2017 avansul a fost de 0,5%, a anunţat miercuri Institutul Naţional de Statistică.

Cea mai mare creştere, de 2,7% a fost înregistrată de alimente, în timp ce mărfurile nealimentare s-au scumpit cu 1,89%. Serviciile în schimb s-au ieftinit cu 0,16%.

Rata anuală a revenit pe un teritoriul pozitiv în ianuarie 2017 şi s-a menţinut sub 1% până în iulie, când a urcat la 1,4%, de la 0,9% luna precedentă. În perioada ianuarie-septembrie, rata medie lunară a inflaţiei a fost de 0,1%, faţă de -0,1% în perioada similară a anului trecut.

Rata medie a preţurilor de consum în ultimele 12 luni (octombrie 2016 - septembrie 2017) faţă de precedentele 12 luni (octombrie 2015 –  septembrie 2016), calculată pe baza IPC, este 0,4%. Determinată pe baza IAPC, rata medie este 0,5%.

Comparativ cu august 2017, în septembrie, preţurile au urcat cu 0,5%, în condiţiile în care alimentele şi mărfurile nealimentare  s-au scumpit cu 0,54%, iar serviciile cu 0,32%.  Cele mai mari creşteri au fost la ouă (4%), legume şi conserve (2,6%) şi combustibili (2%).

Raportat la decembrie 2016, preţurile s-au majorat cu 1,02%, cu un plus de 1,7% pe alimente şi de 1,17% la produse nealimentare. În ultimele nouă luni, cele mai mari creşteri au fost înregistrate la citrice (22,8%), transport aerian (21%), fructe (10%), carne (3%), unt (6%), energie electrică (4,9%).

În şedinţa din 30 august, Guvernul a aprobat Ordonanţa de modificare a Codului Fiscal şi majorarea accizelor pentru benzină şi motorină gradual, în două etape: cu 0,16 lei/litru, începând cu 15 septembrie 2017, şi cu încă 0,16 lei/litru, începând cu 1 octombrie 2017.  Din momentul anunţării până în prezent, preţurile carburanţilor au crescut la pompă, în termeni nominali, cu până la un leu, depăşind pragul de 5 lei/litru, atât la motorină, cât şi în cazul benzinei.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO