www.zf.ro - Ultima actualizare 22:00
- ZF e-learning
- Conferinte ZF
- Anuare ZF
- Anuare BM
- Fonduri mutuale
- Abonare
- Contacte ZF
- Publicitate
- Login
ING Asigurari vede un an mai bun: plus 5% la afaceri si profit in stagnare
9 mar 2010
ING Asigurari, cea mai mare companie din piata asigurarilor de viata, se asteapta la o revenire a afacerilor, dupa scaderea din 2009, si si-a bugetat pentru anul acesta o crestere a primelor brute subscrise de 5%, pana la nivelul de 553,5 milioane de lei (circa 132 mil. euro la un curs de 4,2 lei/euro).
Anul trecut compania a inregistrat o scadere de 5% a afacerilor, pe fondul reducerii vanzarilor noi si al cresterii numarului de polite reziliate inainte de scadenta.
Intreaga piata a asigurarilor de viata a scazut cu 13% in 2009, pana la 1,63 mld. lei (385 mil. euro). In anii anteriori crizei firmele de asigurari erau obisnuite cu cresteri de doua cifre de la un an la altul, iar scaderea din 2009 a fost prima din istoria acestei piete.
"Ne-am bugetat o crestere de 5% a primelor brute subscrise in 2010. Ne bazam pe vanzari mai bune decat anul trecut, nu neaparat din punctul de vedere al numarului de contracte, cat din cel al primei medii platite de asigurati, datorita cresterii sumei asigurate si clauzelor suplimentare atasate contractelor (asigurari de accidente, imbolnavire etc. - n. red.)", a declarat pentru ZF Cornelia Coman, directorul general al ING Asigurari.
Coman, 34 de ani, conduce compania de asigurari din octombrie 2008 si ocupa pozitia de presedinte al boardului ING Pensii, cel mai mare administrator de pensii private de pe piata locala.
Asiguratorul a derulat la sfarsitul anului trecut o campanie de promovare a asigurarilor de viata in urma careia clientii au inceput sa incheie polite cu sume asigurate mai mari, ceea ce a dus la cresterea primei medii pe client, afirma directorul ING.
Pe de alta parte, a scazut numarul de polite reziliate de clienti inainte de termen, tendinta care va continua in tot anul 2010.
Lanseaza primul produs unit-linked in euro
Asiguratorul intentioneaza sa lanseze in scurt timp primul sau produs de asigurare unit-linked in euro, care va avea un randament minim garantat. In prezent ING Asigurari administreaza mai multe programe unit-linked denominate in lei si dolari.
Politele unit-linked reprezinta programe de asigurare in cadrul carora clientul preia riscul investitional. Cea mai mare parte din prima este plasata in fonduri de investitii, iar o parte mai redusa este utilizata pentru acoperirea riscului asigurat.
"Produsul va fi lansat in aprilie si va fi o asigurare cu prima unica. In cazul acestor polite prima minima este de 1.000-1.500 de euro si din acest motiv el se va adresa unui segment mai mic de clienti, celor cu venituri ridicate", afirma Coman.
Profitul ramane la nivelul din 2009
ING si-a bugetat pentru anul acesta un profit similar celui din 2009, de aproximativ 92 mil. lei brut (77 mil. lei net). "In 2009 am facut eforturi extraordinare de reducere a cheltuielilor, in conditiile in care nu am facut disponibilizari si nici nu intentionam sa facem. Nu mai putem reduce costurile mai mult decat anul trecut, astfel incat targetul nostru este sa ne mentinem cheltuielile, deci si profitul."
Castigul ING Asigurari a revenit pe crestere in 2009, dupa ce in 2007 si 2008 a scazut, din cauza investitiilor in domeniul pensiilor private.


