Bănci și Asigurări

ING crede că ar trebui să scadă cursul. "Moneda românească este subevaluată având în vedere fundamentele economice puternice"

ING crede că ar trebui să scadă cursul. "Moneda...

Autor: Liviu Popescu

23.12.2015, 12:22 1496

Economiştii de la ING scriu într-o notă de studiu că în pofida slăbiciunii leului, care persistă de la începutul lunii decembrie, moneda românească este subevaluată având în vedere fundamentele economice puternice.

“Astfel, ne aşteptăm ca aceasta să corecteze către 4,45/euro în T1 2016. Întorcându-ne la sesiunea de astăzi, o revenire a preţului la petrol şi câştigurile de pe bursele de acţiuni din SUA şi Asia sugerează ca leul s-ar putea aprecia uşor astăzi”, adaugă economiştii de la ING.

Pe piaţa interbancară cursul de schimb leu-euro afişa în această dimineaţă în jurul orei 10:00 un nivel de 4,52 de lei, în timp ce pe interbancar leu-dolar afişa 4,13 lei. Ieri, BNR anunţase o paritate de 4,51 de lei pentru un euro, în urcare cu 0,13% faţă de şedinţa precedentă, în timp ce referinţa anunţată pentru dolarul american a scăzut cu 0,5% la 4,12 lei.

“Potenţialul pentru o mi şcare în sus a euro/leu pare limitat având în vedere că precedentul test la 4,5300 s-a terminat brusc, sugerând o intervenţie a BNR.”

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO