Îngrijorările privind extinderea crizei trimit cursul de referinţă la maximul anului - 4,2838 lei/euro. Salt spectaculos al francului elveţian

12 iul 2011 Autor: Chiru Liviu Mihai

Euro a urcat cu 5,66 bani sau 1,3% la cursul oficial al BNR, până la 4,2838 lei, atingând cel mai înalt nivel de la începutul acestui an, după ce investitorii au reacţionat pe plan internaţional la escaladarea temerilor privind o posibilă criză a datoriei publice a Italiei şi Spaniei.

Pe piaţa interbancară cotaţiile urcaseră în prima parte a zilei până la un vârf de 4,2950 de lei pentru un euro, pe fondul cererii mari de valută.

"Au fost volume mari. Toată lumea este agitată pentru că nu poţi să ştii ce se va întâmpla", comentează un dealer.

La jumătatea zilei euro se tranzacţiona pe piaţa valutară interbancară la 4,2850 lei.

Francul elveţian a câştigat 11,79 bani la cursul BNR, atingând un vârf istoric de 3,6921 lei. Saltul spectaculos al francului a fost alimentat de atingerea unor noi maxime istorice în faţa euro pe pieţele internaţionale, în timp ce la Bucureşti cotaţiile euro/leu au urcat de asemenea.

Faţă de dolarul american, moneda naţională a pierdut 8,97 de bani, cursul de referinţă ajungând la 3,0794 lei/dolar.

Intră în comunitatea Facebook Ziarul Financiar, locul unde ziarul vorbeşte cu tine
Cuvinte cheie:
cursul valutar
, piata valutara
, cursul de referinta
, piata interbancara

Campurile marcate cu rosu nu sunt valide!

Comentariul a fost adaugat si va aparea dupa ce va fi moderat!

Comentariile vor fi publicate doar după moderarea acestora de către redactori. Nu vor fi publicate comentariile care conţin injurii, un limbaj licenţios, instigare la încălcarea legii, la violenţă sau la ură, precum şi acuzaţii fără acoperire. De asemenea, pentru o mai bună comunicare, vă rugăm să oferiţi o adresă de mail validă. Vă mulţumim!

Intră în comunitatea Facebook Ziarul Financiar, locul unde ziarul vorbeşte cu tine