Bănci și Asigurări

Investiţiile statului, pe butuci, după prăbuşirea veniturilor din fondurile nerambursabile ale UE. Creşterea economică în acest an va fi de peste 5%, dar investiţiile statului au căzut, la şase luni, cu 45%, an/an

Investiţiile statului, pe butuci, după prăbuşirea...

Autor: Iulian Anghel

01.08.2017, 19:15 470
Creşterea economică în acest an va fi de peste 5%, dar investiţiile statului au căzut, la şase luni, cu 45%, an/an. Investiţiile statului în bugetul general consolidat s-au prăbuşit din cauza nerealizării veniturilor din fonduri UE, dar şi a obligaţiilor suplimentare pe care statul şi le-a luat cu pensiile şi salariile.
 
Sumele de la Uniunea Europeană în contul plăţilor efectuate sunt în sumă de 5,6 mld. lei, din care 5,1 mld. lei reprezintă sume aferente proiectelor din domeniul agricul­turii“, sună sec nota explicativă a Ministerului Finanţelor la execuţia bugetului general consolidat pentru primul semestru.
 
Ce înseamnă acest lucru, în mod concret? Că, din cele 10 miliarde de lei pe care bugetul general consolidat le aşteaptă, în acest an, din fondurile structurale ale Uniunii Europene, nu a intrat în buget mai nimic, cele 5,1 mld. lei la care se referă nota amintită fiind, de fapt, subvenţiile agricole care, până anul trecut, nu erau consemnate în execuţiile bugetare publicate lunar de Ministerul Finanţelor. Celelalte 500 de milioane de lei (diferenţa de la 5,6 mld. lei la 5,1 mld. lei) sunt, foarte probabil, fonduri dedicate pescuitului şi dezvoltării rurale – cel puţin aşa sugerează statistica, la cinci luni, privind evoluţia fluxurilor financiare dintre România şi UE, publicată tot de Ministerul Finanţelor. Potrivit acesteia, în primele cinci luni din an, România a primit de la UE un milion de euro (4,5 mil. lei). Or, bugetul de venituri consolidat este construit pe venituri de la UE de 10 mld. lei, bani care merg, cu toţii, în proiecte de investiţii. Aceasta este una dintre explicaţiile scăderii fără precedent a cheltuielilor de investiţii în primele şase luni din an – doar 6 mld. lei faţă 11 mld. lei în prima jumătate a anului 2016.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Citește continuarea pe
zfcorporate.ro
Cele mai citite ştiri
AFACERI DE LA ZERO