Bănci și Asigurări

Isărescu atacă iar bancherii: marjele de dobândă sunt prea mari

Mugur Isărescu, guvernatorul BNR. Foto: Octav Ganea

Mugur Isărescu, guvernatorul BNR. Foto: Octav Ganea

Autor: Claudia Medrega

31.03.2014, 00:07 1964

Dobânda-cheie a fost menţinută la 3,5% la şedinţa de politică monetară de la sfârşitul săptămânii, după şase ajustări succesive, însă băncile comerciale mai au câmp de reducere a dobânzilor la credite, consideră Mugur Isărescu, guvernatorul BNR.

„Noi considerăm că rata dobânzii de politică monetară, cum am spus şi în februarie, este bine poziţionată unde este, la nivelul de 3,5%. În ceea ce priveşte ratele de dobândă practicate de bănci, de la caz la caz, în mod evident mai este câmp de reducere, uitându-ne la cel puţin doi factori: lichiditatea din piaţă şi marjele dintre dobânzile active şi cele pasive“, a declarat Isărescu.

Ciclul de reducere a dobânzii-cheie, iniţiat în iulie 2013, s-a încheiat astfel în luna februarie. În urma relaxării politicii monetare banii s-au ieftinit pe piaţa monetară. Indicatorul Robor la 3 luni, folosit ca reper de preţ în majoritatea contractelor de credite de retail în lei, a coborât sub 3%. Dobânzile la creditele în lei s-au înscris pe un trend descendent în ultimele luni, coborând sub pragul de 10%. Pe de altă parte dobânda medie la depozite a scăzut spre 3%. Bancherii s-au grăbit să plătească mai puţin pentru depozitele atrase, întârziind să ieftinească în acelaşi ritm creditarea.

Cu toate că împrumuturile în lei au revenit pe creştere, dinamica creditelor totale acordate sectorului privat rămâne lentă, în condiţiile scăderii semnificative a volumului creditului în valută, după cum remarcă BNR.

Isărescu şi-a exprimat speranţa că „în câteva luni“ creditul total, în lei şi valută, va reveni în terenul pozitiv.

Articol publicat în ediţia tipărită a Ziarului Financiar din data de 31.03.2014

ZF Corporate este serviciul specializat de ştiri cu plată al Ziarului Financiar. Pentru a putea citi aceste ştiri trebuie să vă abonaţi la ZF Corporate sau la unul din cele 12 fluxuri ale sale, profilate pe sectoare de activitate (Bănci, Retail, Imobiliare şi altele). Detalii de abonare la ZF Corporate: Alexandru Matei (tel. fix: 0318.256.286, tel. mobil: 0766.606.994) sau trimiteţi un email cu datele dumneavoastră de contact prin care solicitaţi informaţii şi abonare la adresa alexandru.matei@zf.ro sau stefan.paraschiv@m.ro. Veţi fi contactat în maximum o oră.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Citește continuarea pe
zfcorporate.ro
Cele mai citite ştiri
AFACERI DE LA ZERO