Bănci și Asigurări

Isărescu: Leul a fost rezonabil, săracu', 2-3-4 procente la câte trăsnăi s-au spus pe aici

Autor: Ovidiu Tempea

06.08.2012, 13:42 1427

"Leul a fost rezonabil. A fost săracu', Cum n-a fost? Adică 2-3-4 procente la câte trăsnăi s-au spus pe aici (...) de la început a fost nerezonabilă (deprecierea - n.r.) datorită fundamentelor. Noi credem că fundamentele nu sunt deteriorate. Am avut o inflaţie mai mare 2-3 ani decât media europeană. Ştiţi că unul dintre fundamente este chiar acesta, diferenţialul de inflaţie. Probabil că o anumită depreciere era de aşteptat, din punct de vedere al fundamentelor. Dar diferenţialul de inflaţie între noi şi restul lumii, între noi şi Europa, a fost de câteva procente. Şi în acest an s-a inversat aproape, deci ar fi trebuit să ajute leul", a explicat Isărescu.

El recunoaşte însă că România are o problemă legată de faptul că spre deosebire de Polonia, sau chiar de Ungaria, are un deficit de cont curent mare, care chiar dacă nu mai este 14% din PIB, pe undeva la 4-5% din PIB trebuie finanţat.

Oficialul BNR a explicat că în momentul în care nu este finanţat şi nu există capacitatea instituţională şi naţională pentru a atrage fonduri comunitare pentru finanţare, aşa cum s-a construit şi programul cu FMI şi proiecţia de creştere economică, acolo rămâne un gol de finanţare, care devine fundamental.

"Dar noi credem că punând mai multe lucruri, - productivitatea şi salariile, evoluţia ratei inflaţiei, situaţia rezervelor - nu există motive de depreciere masivă a leului. Deci, de la un anumit punct s-a excedat ceea ce, în aprecierea noastră, era o zonă mai mult sau mai puţin de echilibru bazată pe fundamentare şi a început să devină. Cursul a început să fie influenţat cu precădere de alţi factori, factori externi, tensiunile interne, incertitudini şi aşa mai departe. Deci, de la punctul X necunoscut de dumneavoastră şi nici de mine, până la punctul actual, v-am spus că este vorba 2-3 procente. acestea 2-3-4 procente sunt extrem de rezonabile faţă de maniera în care ne-am comportat", a completat Isărescu.

El a arătat că decuplarea leului faţă de tendinţa regională a început în lunile aprilie-mai.

"Factorii au mai fost explicaţi. E vorba de legătura mai puternică pe care România o are şi fizic şi psihic cu zona Balcanilor şi cu criza din Grecia. Ceea ce a determinat pe partea fizică ieşiri de capital, iar psihic o viziune mai nefavorabilă, mai pesimistă, legată şi de România şi de sistemul bancar din Româânia şi de evoluţia cursului din partea pieţelor internaţionale", a conchis şeful BNR.

Moneda naţională s-a apreciat puternic luni în prima parte a sesiunii interbancare, ca urmare a intervenţiei indirecte a BNR, potrivit dealerilor, astfel că rata de referinţă pentru euro a coborât cu 7,41 bani, la 4,5740 lei/euro, după ce vineri a atins un nivel record.

În sesiunea de vineri, cursul BNR a urcat la 4,6481 lei/euro, maximul istoric, ca urmare a tensiunilor politice. Leul şi-a reluat joi deprecierea, după ce Curtea Constituţională a anunţat că a amânat decizia privind referendumul de demitere a lui Traian Băsescu, urmând să verifice listele electorale.

Raportat la cursul de vineri, leul a pierdut 7,6% de la începutul anului, de la 4,3197 lei/euro.

Leul s-a depreciat însă accentuat de la începutul lunii iulie, cu până la 4,4%, din cauza turbulenţelor politice. La începutul lunii iulie s-a declanşat procedura de suspendare a preşedintelui Traian Băsescu.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO