LIVE TEXT

Isărescu: Prognoza de inflaţie pentru acest an creşte. Băncile au intrat într-o bătălie periculoasă

7 feb 2012 Autor: Adrian Voicu

Isărescu: Evoluţia economiei, încurajată de politica monetară

Foto: Silviu Matei

"La creşterea pozitivă a economiei a contribuit şi politica monetară, prin neluarea de măsuri pripite şi am constatat în trimestrul patru o reducere substanţială a anticipaţiilor inflaţioniste a consumatorilor, fiind readusă încrederea în piaţă", a declarat astăzi guvernatorul Mugur Isărescu.

- trebuie să vedem politica monetară într-un context mai larg

De asemenea, dezinflaţia s-a făcut simţită mai ales la nivelul nucleului de preţuri. "Ne-au ajutat într-adevăr preţurile produselor agroalimentare, în sensul că în perioada anterioară acestea au împins inflaţia cu mult din cauza TVA-ului. Există potenţial ca preţurile să continue să scadă în primăvară".

Cursul de schimb a fost neutru din punct de vedere al volatilităţii, contribuind de asemenea la evoluţia preţurilor.

- exporturile pe pieţele non-europene au crescut rapid

- pieţele internaţionale ale materiilor prime s-au detensionat

- avem presiuni exogene asupra inflaţiei prin liberalizarea preţurilor energiei

- am introdus ipoteza unui an agricol normal, nu prost. Impactul pe care îl întrevedem cu datele actuale este mai puţin favorabil.

- Prognoza de inflaţie pentru decembrie 2013 este de 3%

- BNR a urcat prognoza de inflaţie pentru 2012 de la 3% la 3,2% şi estimează pentru decembrie 2013 o rată de 3%

- noile informaţii arată că minimul de inflaţie aşteptat să fie atins în primul trimestru nu va coborî sub 2%.

- deficitul de cerere sau deviaţia PIB-ului nu înseamnă că cererea nu creşte ci că se menţine sub potenţialul de absorbţie

- balanţa riscurilor este predominant echilibrată

- evoluţia masei monetare de până acum nu prezintă elemente de risc faţă de inflaţie, este chiar sub un potenţial legat de o evoluţie accentuat ascendentă.

- ne bucură că creşterile salariale s-au întâmplat în sectorul neguvernamental; lucru normal şi pentru sustenabilitatea creşterii economice şi pentru consumul care ajută cel mai mult.

- este posibil să avem ieşiri de capital, o volatilitate sporită a cursului

- bancile, din motive externe, au intrat într-o bătălie de câştigare de clienţi, mişcare cu două tăişuri

- rezervorul de economisiri nu poate să crească la infinit, iar creşterea acestuia duce la scăderea cererii.

- accelerarea economisirii este periculoasă şi am spus asta şefilor băncilor.

- avem creşteri ale masei monetare mult moderate, nu depăşeşte 5%, iar cele lunare au suişuri şi coborâşuri.

- în România se economiseşte mai mult şi dobânzile sunt măricele, iar accelerarea economiilor nu sunt rele, dar trebuie păstrate într-un echilibru inteligent, pentru că acest lucru se poate întoarce împotriva băncilor.

- în momentul în care ai la depozite dobânzi de 7% iar la euro de 4%, te gândeşti ca supraveghetor unde îşi vor plasa băncile banii.

- de aceea am transmis că această cursă este periculoasă.

- toate componentele creditului neguvernamental şi-au reluat creşterea începând cu mai 2010

- creditul de consum a crescut foarte mult anterior, dar trebuie să ne ducem până în 2005-2006 pentru a vedea creşterea de consum.

- populaţia s-a supraîndatorat, iar acest lucru nu se mai poate repeta pentru că acea dorinţă de a cumpărat obiecte de folosinţă îndelungată s-a temperat

- mesaj către bănci: nu mai speraţi că veţi vedea pe reteaua de retail, de altfel supraîndatorată, creşteri puternice

- creditul pentru locuinţă evoluează pozitiv, mult mai temperat decât înainte

- avem o redresare treptată şi foarte solidă a creditelor acordate corporaţiilor

Intră în comunitatea Facebook Ziarul Financiar, locul unde ziarul vorbeşte cu tine
Cuvinte cheie:
Isărescu
, Evoluţia economiei
, încurajată de politica monetară

Campurile marcate cu rosu nu sunt valide!

Comentariul a fost adaugat si va aparea dupa ce va fi moderat!

Comentariile vor fi publicate doar după moderarea acestora de către redactori. Nu vor fi publicate comentariile care conţin injurii, un limbaj licenţios, instigare la încălcarea legii, la violenţă sau la ură, precum şi acuzaţii fără acoperire. De asemenea, pentru o mai bună comunicare, vă rugăm să oferiţi o adresă de mail validă. Vă mulţumim!

Intră în comunitatea Facebook Ziarul Financiar, locul unde ziarul vorbeşte cu tine