Bănci și Asigurări

Israelienii de la TBI şi-au deschis bancă în România, ca subsidiară a băncii bulgare

Israelienii de la TBI şi-au deschis bancă în România,...

Autor: Raluca Ghinea

26.03.2013, 18:43 6984

Grupul TBI Financial Services, înregistrat în Olanda şi care activează pe piaţa românească prin TBI Leasing şi TBI Credit, a început săptămâna trecută operarea băncii TBI Bank ca sucursală a băncii din Bulgaria, care ţinteşte să ajungă la active de peste 100 milioane euro şi să obţină profit în 2013.

Banca începe operaţiunile pe piaţa românească cu trei agenţii în Bucureşti, dezvoltarea reţelei continuând cu deschiderea a încă cinci unităţi în ţară, începând cu Iaşi, Constanţa şi două noi în Bucureşti, se arată într-un comunicat al băncii.

"După 11 ani de prezenţă operaţională în România, începând cu data de 22 martie 2013 am deschis TBI Bank Bucureşti, ca sucursală a TBI Bank EAD Sofia. Este un pas natural de completare a portofoliului de produse şi servicii dedicate clienţilor noştri şi pieţei, în general", a declarat directorul executiv al instituţiei de credit, Florentina Mircea.

TBI Bank se vrea a fi o bancă de retail şi pentru IMM-uri şi se va dezvolta pe modelul de business deja existent prin cele două entităţi ale grupului, TBI Credit şi TBI Leasing. Totodată, noua instituţie va avea în ofertă produse de economisire, creditare şi alte servicii.

"Ne propunem un prim an, 2013, cu active de peste 100 milioane euro şi profit la final de an", a precizat Mircea.

TBI Leasing şi-a început operaţiunile pe piaţa românească în anul 2002, iar TBI Credit un an mai târziu, cele două companii fiind controlate în proporţie de 99,99% de TBIF Financial Services Group, companie înregistrată în Olanda în 2001 şi deţinută de grupul israelian Kardan.

TBIF Financial Services, cu operaţiuni bancare de retail, credite de consum şi ipotecare, dar şi leasing, activează şi pe pieţele din Bulgaria, Rusia şi Ucraina.

TBI Bank din Bulgaria este subsidiară a TBIF Financial Services, care este prezent pe piaţa bulgară şi cu activităţile de leasing, credite de consum şi închirieri auto. Grupul a intrat pe segmentul bancar din Bulgaria prin achiţizia în iulie 2011 a băncii NLB Banka Sofia.

Grupul Kardan are activităţi imobiliare, de servicii financiare şi de infrastructură, acţiunile sale fiind listate pe pieţele de capital din Amsterdam şi Israel.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO