Bănci și Asigurări

Italienii de la Forte Asigurări şi-au luat director general de la Omniasig

Gabriel Oltean

Gabriel Oltean

Autor: Anelis Baciu

31.07.2015, 00:00 774

Forte Asigurări, o companie de talie mică din piaţa asigurărilor generale, l-a recrutat pe poziţia de director general pe Gabriel Oltean, fost director de vânzări directe în cadrul Omniasig, potrivit informaţiilor de pe reţeau de socializare de business Linkedin. Gabriel Oltean a fost director de vânzări al Omniasig timp de aproape doi ani, iar în perioada 2009-2012 a ocupat aceeaşi poziţie la BCR Asigurări, companie care a fuzionat cu Omniasig. El are un doctorat în economie la Universitatea Lucian Blaga din Sibiu. Forte rămăsese fără director general la sfârşitul anului trecut, după ce Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) a restras aprobarea Elenei Grecu, care s-a ocupat de conducerea executivă a asigurătorului din iunie 2013. Tot anul trecut ASF a interzis temporar companiei Forte să vândă poliţe de garanţii până când compania va face dovada deţinerii unui sistem adecvat de control intern şi management al riscurilor. Forte este deţinută de compania  LGS Holding Limited care are  99,97% de acţiuni şi Petrom SA, cu o participaţie de 0,3%. Anul trecut asigurătorul a raportat subscrieri de 20 de milioane de lei (4,5 mil. euro) şi un profit de 5,4 milioane de lei.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO