Bănci și Asigurări

Italo-Romena şi Banca Românească le-au luat faţa băncilor mari în programul statului cu garanţii de 2 miliarde de euro pentru IMM-uri

Italo-Romena şi Banca Românească le-au luat faţa...

Autor: Razvan Voican

08.04.2014, 00:05 1226

Italo-Romena, numărul 17 în clasamentul activelor pe 2013, şi Banca Românească, numărul 12, sunt primele instituţii de credit ai căror clienţi au obţinut garanţii de la Fondul de Ga­rantare a Creditelor pentru IMM-uri în cadrul plafonului de 2 miliarde de euro alocat de Ministerul Finanţelor pentru stimularea creditării pe acest segment de piaţă.

Este un nou exemplu în care bănci mai mici, cu birocraţie redusă, reuşesc să se mişte mai repede decât giganţii pieţei şi să scurteze timpul de procesare a solicitărilor clienţilor.

Italo-Romena are un plafon de garantare alocat de 6,7 mil. euro.

Banca de stat CEC Bank este a treia instituţie de credit care a transmis fondului solicitări de garantare.

În prezent instituţia are în analiză solicitări de garanţii pentru firme din Ploieşti, Bu­cu­reşti, Giurgiu, Dej, Tulcea şi Constanţa.

WikiZF: Profilul companiei CEC Bank

Nu mai puţin de 20 de bănci au intrat în programul de garantare pentru IMM-uri prin care pot fi acordate credite în lei reprezentând echivalentul a 4 mld. euro în condiţiile în care statul garantează jumătate din sumă.

Firmele interesate pot depune solicitări pentru credite cu dobândă formată din rata ROBOR la 3 luni plus o marjă maximă de 3,5% la Banca Transil­­vania, BRD, CEC Bank, ING Bank, Banca Românească, Banca Car­patica, Intesa Sanpaolo Bank, Alpha Bank, BCR, UniCredit Ţiriac Bank, Piraeus Bank, Bancpost, Leumi Bank, Banca Italo-Romena, Banca Feroviara, Volks­bank, OTP Bank, Marfin Bank, Nexte­bank şi Banca Română de Cre­dite şi Investiţii.

Raiffeisen este singura bancă mare care a strâmbat din nas la acest program al Finanţelor, considerând că are deja o ofertă de finanţare suficient de competitivă pentru IMM-uri, iar schema propusă ar complica procesul birocratic.

Schema de garantare de 2 mld. euro inspirată din programul „Prima casă“ a fost aprobată de guvern încă din noiembrie anul trecut, iar ministrul bugetului Liviu Voinea se aştepta ca finanţările să pornească încă din ianuarie, însă Fondul de Garantare şi băncile s-au mişcat mult mai încet.

IMM-urile pot obţine linii de credit de până la 5 mil. lei pe perioade de maximum doi ani, cu posibilitatea prelungirii cu un an. Banii pot fi folosiţi numai pentru finanţarea capitalului de lucru. Fondul percepe o primă de garantare de 1,99% pe an din valoarea garanţiei aprobate.

Articol publicat în ediţia tipărită a Ziarului Financiar din data de 08.04.2014

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO