Bănci și Asigurări

Leasingul in euro se scumpeste cu 50% fata de inceputul anului

23.10.2008, 14:36 23

Anul viitor dobanzile la finantarile in leasing, acordate in general in euro, vor fi de cel putin 10%, ceea ce inseamna o crestere de 40-50% comparativ cu inceputul acestui an, cand costul leasingului era de 7%, in medie, estimeaza jucatorii de pe aceasta piata.

La mijlocul acestui an costul leasingului a urcat la 8%, iar in prezent este de circa 9%, in medie, urmand ca in urmatoarele cateva luni sa urce la doua cifre din cauza scumpirii surselor de refinantare.
"Dobanda medie pe piata de leasing va fi anul viitor de doua cifre, cel putin 10%", afirma Razvan Diaconescu, directorul general al Impuls Leasing, una din primele zece companii din aceasta piata, cu finantari de 164 de milioane de euro in primele noua luni.
Diaconescu se alatura astfel managerilor care au declarat in ultima perioada ca dobanzile la leasing vor urca la doua cifre in urmatoarele cateva luni. Recent, Septimiu Postelnicu, directorul general al UniCredit Leasing, prima companie de pe piata dupa rezultatele din 2007, estima ca anul acesta se va incheia cu dobanzi de 10-11%. Si Claudiu Stanescu, directorul general al BCR Leasing, a doua companie de pe piata anul trecut, considera ca dobanzile se vor majora la 10% in urmatoarele luni.
"La noi au crescut costurile in aceasta luna, de la 8,25% la 9,25% pe an. Cred ca vom mentine dobanda la acest nivel circa trei luni", afirma directorul general al Impuls Leasing.
El spune ca firmele mici de leasing vor avea probleme cu gasirea surselor de finantare din cauza crizei de lichiditati din piata, in timp ce firmele care fac parte din grupuri financiare vor atrage finantari de la actionari, dar la costuri mai mari.
"De acum, timp de un an, un an si jumatate, cat cred ca va dura aceasta criza, bancile care le imprumuta bani firmelor mici vor cere mult mai multe garantii. Firmele mici, care cauta bani pe piata, isi vor incetini afacerile, iar cota lor de piata va creste mai lent. Firmele mari vor avea in continuare bani de la actionari, dar mai scump, in functie de cum se finanteaza, la randul lui, actionarul", sustine Diaconescu.
Directorul general al Impuls Leasing considera ca anul viitor va aparea un fenomen periculos in domeniul leasingului din cauza incetinirii ritmului de crestere al pietei, si anume majorarea comisioanelor platite intermediarilor. Piata va incetini din cauza stagnarii vanzarilor de autoturisme noi, care au determinat in ultimii ani cresterea rapida a leasingului.
"Daca piata nu va mai creste, va aparea o lupta pe partea de comisioane, pentru ca firmele vor urmari sa isi majoreze cota de piata. Este un fenomen foarte periculos, seamana cu un bulgare de zapada. Daca azi plateste cineva un comision, maine vine o alta firma care plateste un comision mai mare, iar poimaine vine altul care da si mai mult. Si asa bulgarele de zapada se va transforma intr-o avalansa a cresterii comisioanelor", considera el. In prezent comisioanele platite de companiile de leasing intermediarilor, cum ar fi dealerii auto, cei de echipamente sau brokerii, sunt de circa 0,5-2% din valoarea finantarii acordate.
Diaconescu, in varsta de 34 de ani, a preluat conducerea Impuls Leasing in primavara anului trecut, dupa ce a fost director de vanzari, iar mai tarziu administrator la Volksbank Leasing, companie din top zece.
 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO