Traversăm o perioadă de acute volatilităţi. Oriunde ne-am uita. Nu s-a încheiat bine o criză financiară, că primim deja veşti despre evenimente îngrijorătoare în China ori pe alte pieţe emergente de pe glob.
România nu este imună, dimpotrivă, trebuie să se bazeze pe resurse limitate ca să construiască mecanisme de rezistenţă financiară şi răspuns agil. În condiţiile actuale de incertitudine pe pieţele financiare, devine cu atât mai mult necesar un proiect socio-economic menit să ne protejeze. Am denumit acest proiect Pactul pentru Prosperitate, un program bazat pe încredere reciprocă şi recunoaştere a aspiraţiilor comune către bunăstare. Despre aceasta însă am mai vorbit.
Astăzi, însă, sunt peste măsură de îngrijorat pentru faptul că în locul unui Pact pentru Prosperitate, ne adâncim într-un război rece al neîncrederii. Legislaţia punitivă şi lipsa dialogului constructiv privind sectorul financiar au devenit un indicator al lipsei de încredere din societate. Pericolul real este să transformăm fetişuri păguboase în legi unilaterale, iar premise eronate în mituri periculoase economic. Spre exemplu, Legea dării în plată a devenit un astfel de obiectiv autarhic, autoizolat de logica economică.
Personal, am privit retrimiterea în Parlament a Legii dării în plată drept o oportunitate pentru ca sectorul financiar, reprezentanţii mediului legislativ şi cei ai consumatorilor să se aplece asupra unor modificări constructive care să ţină cont de constrângerile şi interesele tuturor părţilor, de principiile generale de drept, ale Constituţiei, ale instituţiei contractului.
Nu aş vrea să fiu peste măsură de dramatic, însă, citind modificarea proiectului de lege, sunt realmente alarmat de această versiune şi mai radicalizată, care va genera fără doar şi poate o restrângere generală a pieţei creditului şi a intermedierii financiare într-un moment când România are nevoie fundamentală de a importa capital (şi nu mărfuri) pentru a putea finanţa nevoile fondului locativ, infrastructurii ori sectorului productiv.
Radicalizarea acestor iniţiative legislative înlocuieşte arhitectura prosperităţii (stabilitate, sustenabilitate, echitabilitate) cu arhitectura şubredă a retorsiunii. În aceste condiţii, restrângerea pieţei creditului devine inevitabilă din cauza unor riscuri materiale concrete pentru fondurile deponenţilor şi ale acţionarilor. Repet, pentru a mă face bine înţeles: riscuri concrete inclusiv pentru banii deponenţilor.
Managementul prudent al riscului şi disponibilitatea pe scară largă a intermedierii financiare fac întreaga economie şi societate să prospere. Ar trebui să stabilim clar scopul ultim al legilor, deoarece numai pieţele financiare puternice, bine reglementate şi, mai ales, lichide se pot afla la baza succesului economic şi bunăstării societăţii. Mă îndoiesc sincer că vreodată poate fi un scop legitim sacrificarea aspiraţiilor tinerilor care visează la un cămin, o familie, o viaţă împlinită cu sprijinul unui credit.
Angajamentul sistemului bancar de a coopera şi colabora la iniţiativele pentru a reglementa responsabil împrumuturile pentru consumatori rămâne solid în condiţiile unui proces legislativ care încurajează stabilitatea juridică, accesul la finanţare, creşterea economică, încrederea investitorilor. În lipsa acestor soluţii sustenabile ne vom condamna singuri la sărăcie şi subdezvoltare. Paradoxal, prin lege…
Sper ca în al doisprezecelea ceas să înţelegem oportunitatea oferită de preşedintele Klaus Iohannis pentru consultare şi colaborare. Piaţa a dovedit că există cadrul legal şi soluţii practice de reducere a ratelor fără că debitorii să îşi abandoneze căminul în care au investit atât material, cât şi emoţional. Aceste soluţii au vizat sute de mii de contracte şi au fost propuse de bănci în mod voluntar clienţilor lor.
Piaţa a dovedit că poate funcţiona în sensul îmbunătăţirii situaţiei beneficiarilor de servicii financiare. Însă piaţa nu poate funcţiona atunci când obligaţiile nu sunt respectate sau atunci când aceste obligaţii asumate individual sunt şterse printr-un act legislativ. Piaţa nu poate funcţiona atunci când drepturi, legi şi instituţii fundamentale ale democraţiei şi economiei libere sunt desconsiderate.
Cred în raţionalitate şi sper că va avea câştig de cauză. Industria bancară are, în orice caz, datoria legală de a asigura administrarea efectivă şi prudentă a instituţiei de credit în susţinerea deponenţilor săi. Schimbarea condiţiilor va atrage măsuri de protecţie. De protecţie şi nu de creştere sau prosperitate.
Sergiu Manea este directorul executiv al BCR
