Bănci și Asigurări

Leul s-a apreciat în raport cu euro în primele opt luni, dar a pierdut teren în faţa dolarului şi a francului elveţian

Leul s-a apreciat în raport cu euro în primele opt...

Autor: Claudia Medrega

08.09.2015, 00:04 233

Pe parcursul primelor opt luni din 2015, leul s-a apreciat cu circa 1% faţă de euro. Euro, care este cea mai tranzacţionată valută de pe piaţa locală şi moneda în care s-au împrumutat mai mult de jumătate din români, a fluctuat puternic în luna august. În august, China, a doua economie a lumii, a generat turbulenţe pe pieţele financiare, iar tensiunea a fost resimţită şi pe plan local, antrenând creşterea cursului leu/euro şi a dobânzilor la lei. Cursul a testat în a doua jumătate a lunii august pragul de 4,45 lei/euro, maximul ultimei luni şi jumătate, însă, ulterior, tensiunea de pe piaţa valutară s-a calmat, iar leul a început să se aprecieze faţă de euro. Cursul de schimb a coborât la sfârşitul lunii august la 4,43 lei/euro. Doar în august leul a câştigat 0,6% în faţă monedei europene.

În raport cu dolarul american, leul a pierdut în ultimele opt luni peste 7%, cursul urcând de la 3,68 la aproape 4 lei/dolar la finele lunii august. Maximul atins de dolar a fost de 4,2, dar ulterior cotaţiile au mai scăzut. În august, dolarul a pierdut peste 3% din valoare în doar două săptămâni, din cauza impactului negativ al turbulenţelor de pe pieţele bursiere, generate de temerile privind o eventuală încetinire a ritmului de creştere a economiei globale, ceea a diminuat probabilitatea creşterii dobânzii-cheie la dolari.

Moneda americană se apreciase puternic în ultimul an tocmai pe fondul aşteptărilor privind creşterea ratelor de dobândă, ceea ce a determinat investitorii să se refugieze în active denominate în dolari.

Pe pieţele internaţionale, euro a urcat în august la 1,16 dolari, minimul ultimelor şapte luni, ceea ce s-a reflectat şi pe piaţa internă, unde cotaţia leu-dolar este calculată pe baza parităţii euro-dolar pe pieţele internaţionale.

Faţă de francul elveţian leul s-a depreciat cu 10% în primele opt luni ale anului, cotaţia urcând la 4,1 lei/franc.

Situaţia s-a mai calmat pe parcursul anului, după ce în prima jumătate a lunii ianuarie leul pierduse 25% în raport cu francul elveţian ca urmare a deciziei băncii centrale a Elveţiei de a renunţa la plafonul de 1,2 franci pentru un euro, pe care îl practica din septembrie 2011, mişcare care a generat un şoc pe piaţa valutară. Acest şoc s-a transmis şi celor 75.000 de români care au luat credite în această monedă în perioada de boom economic datorită dobânzilor mai mici.

Pe piaţa locală, tranzacţiile cu dolari şi franci sunt reduse, astfel că BNR stabileşte cursul de schimb leu/dolar şi leu/franc în funcţie de cotaţiile euro-dolar şi euro-franc pe pieţele internaţionale şi leu-euro pe piaţa de la Bucureşti.

Românii au credite în dolari de aproximativ 300 milioane de lei şi credite în franci de 10 miliarde de lei, astfel că aprecierea celor două monede de la începutul acestui an a avut un impact important pe piaţa locală.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Cele mai citite ştiri
AFACERI DE LA ZERO