Lichiditatea a continuat să scadă în luna mai, coborând la minimul anului. Băncile au ţinut la BNR 4,9 mld. lei n fiecare zi lucrătoare din mai, o treime din maximul de 14 mld. lei din ianuarie

16 iun 2017 Autor: Claudia Medrega

Băncile au depus la Banca Naţională prin facilitatea de depozit pe o zi 4,9 mld. lei (peste 1 mld. euro) în fiecare zi lucrătoare din lu­na mai, în scădere cu aproximativ 31% fa­ţă de nivelul din aprilie şi cu 55,5% sub valoarea din mai 2016, reiese din da­tele băncii centrale. Bancherii şi-au ţi­nut banii la BNR cu o dobândă de doar 0,25%/an.

Facilitatea de depozit pe o zi pusă la dis­poziţie de banca centrală permite in­stituţiilor de credit să plaseze la sfâr­şitul fiecărei zile de tranzacţionare lichi­ditatea în exces în depozite pe o zi la BNR, la o rată de dobândă predeter­mi­nată, dacă nu identifică alte surse de plasamente.

Anul 2017 a început cu o medie zilnică a sumelor depuse de bănci la BNR prin facilitatea de depozit pe o zi de 13,9 mld. lei (3 mld. euro), însă după vârful înregistrat în ianuarie a urmat o tendinţă descendentă. De regulă, ianua­rie este o lună în care băncile depun mai mulţi bani la BNR prin faci­lita­tea de de­pozit pe o zi. În prima lună din 2016 băn­cile plasaseră în fiecare zi lucrătoare la banca centrală prin facilitatea de de­pozit peste 20 mld. lei, în medie, cel mai mare nivel din 2016, dar şi din ultimul deceniu.

Continuarea pe ZFCorporate

ZF Corporate este serviciul de business intelligence al Ziarului Financiar. Pentru a putea avea acces la informatii trebuie să vă abonaţi la ZF Corporate sau la unul din cele 12 fluxuri ale sale, profilate pe sectoare de activitate (Bănci, Retail, Agricultură, Energie şi altele) - vezi prezentarea video a ZFCorporate. Detalii de abonare la ZF Corporate: Alexandru Matei (tel. fix: 0318.256.286) sau trimiteţi un email cu datele dumneavoastră de contact prin care solicitaţi informaţii şi abonare la adresa alexandru.matei@zf.ro. Veţi fi contactat în maximum o oră.

Articol publicat în ediţia tipărită a Ziarului Financiar din data de 16.06.2017

 
Cuvinte cheie:
bnr
, banci
, lichiditate
, continuare
Vizualizari:
Printeaza
zf.ro
Închide