Când băncile au nevoie ca în costul unui credit să includă omarjă de 4% doar pentru a-şi acoperi costurile administrative - dela salariile angajaţilor până la chiriile pentru sediile unităţilorşi furnizori - ineficienţa este evidentă, spune Lucian Croitoru,consilierul guvernatorului BNR.
Bancherii au subliniat mereu eforturile făcute pentru reducereacosturilor, dar la doi ani de la începutul crizei reţelele deunităţi şi numărul de angajaţi au scăzut foarte uşor faţă devârfurile atinse în 2008, în timp ce vânzările lunare de credites-au întors la nivelurile din 2006.
Steven van Groningen, şeful Raiffeisen Bank, argumenta într-oopinie publicată în ZF la începutul săptămânii că din costul unuicredit în euro, 4% reprezintă doar costurile administrative alebăncii. Adăugând costul riscului de ţară de 3,5%, al riscului decredit de 2% şi costul rezervelor minime de 1%, o marjă de 9% estechiar uşor de "atins".
Cheltuielile mari cu provizioanele erau invocate în general debancheri ca principal motiv al menţinerii dobânzilor la credite laniveluri ridicate, chiar în timp ce indicatorul Euribor a coborâtcu patru puncte de la începutul crizei, până spre 1% pe an, iar BNRa redus aproape la jumătate cerinţele de constituire a rezervelorminime obligatorii pentru sumele în valută. Explicaţia dată deşeful Raiffeisen arată însă că ponderea cea mai importantă o au defapt costurile interne.
"Îşi recunoaşte ineficienţa", punctează Croitoru. El a vorbit înultima vreme de mai multe ori despre carenţa de eficienţă însistemul bancar, avertizându-i totodată pe bancheri că nu vor puteasă recâştige încrederea clienţilor cât timp nu dovedesc că faceforturi pentru a reduce propria ineficienţă, care se regăşeşte şiîn costul creditelor.
Totuşi, de ce au costurile administrative cea mai mare pondere îndobânda unui credit, când majoritatea băncilor percep inclusiv uncomision lunar de "administrare" a creditului?
"Întotodeauna vor exista justificări, corecte sau nu, pentrupreţuri. În ultimă instanţă, preţul reflectă atitudinea ta cafurnizor faţă de client, cât de mult vrei să vinzi. Dacă băncile arfi cu adevărat motivate să dea credite, ar găsi soluţii să scadădobânzile", comentează Radu Crăciun, directorul de investiţii alEureko Pensii.
Practic, bancherii nu au avut nevoie să vândă credite noi de laînceputul crizei, în condiţiile în care clauzele contractuale le-aupermis să urce costul împrumuturilor în derulare.
În oferta curentă, Raiffeisen încearcă să atragă clienţii cu omarjă de 5,5 puncte peste Euribor. Subsidiara grupului din Poloniavinde ipotecare în euro la o majră de 2,3 puncte procentuale pesteEuribor.
"Costul creditului în România este relativ ridicat şi, într-adevăr,trebuie redus. Cum anume? Avem teoretic cinci elemente asupracărora se poate acţiona: riscul de ţară, costurile administrative,costurile cu riscul, costul de rezervă minimă obligatorie şi marjade profit. Deocamdată, a cincea componentă a preţului creditului,profitabilitatea sistemului bancar, nu oferă multe posibilităţi,sistemul bancar în ansamblu fiind în pierdere", nota VanGroningen.
Bancherii au fost însă foarte blânzi când au "umblat" la costurileinterne, invocând necesitatea menţinerii potenţialului dedezvoltare, pentru momentul când piaţa îşi va reveni. Deocamdată,clienţii existenţi trebuie însă să suporte costurile interne.
Cheltuielile cu salariile scadnesemnificativ
Cheltuielile cu personalul au fostdoar uşor mai mici în primul semestru din 2010 faţă de perioadasimilară din 2009, când se plătiseră bonusurile aferenteprofiturilor grase obţinute în 2008, după cum arată datele dinbilanţurile BRD sau Raiffeisen. Ajustările minore de personal şiremuneraţii nu au fost însă suficiente pentru a reduce cheltuielilecu salariile măcar la nivelul din 2008.
În iunie anul acesta, băncile aveau 67.151 de agajaţi, cu 6% maipuţini faţă de vârful înregistrat la sfârşitul lui 2008. Numărul deunităţi teritoriale a înregistrat de asemenea o scădere foarteuşoară, cu 5%, până la 6.235. În schimb, vânzările lunare decredite au fost în aprilie comparabile cu cele de la sfârşitul lui2006 - începutul lui 2007, potrivit datelor BNR. Comparativ cu acelmoment, băncile au însă cu 2.000 mai multe unităţi teritoriale şiaproa pe 3.700 de angajaţi "Reţelele băncilor s-au ajustat într-omai mică măsură decât a scăzut valoarea afacerilor cu clienţii.Putem să presupunem şi existenţa anumitor ineficienţe", mai spuneRadu Crăciun.
Multe unităţi, puţine credite
Într-operspectivă regională, băncile locale nu au reuşit să vândă la felde multe credite, deşi şi-au extins masiv reţelele teritoriale.Majoritatea unităţilor au fost însă deschise între 2006 şi 2008,astfel că nu au avut timp să îşi construiască portofolii de crediteînainte de intrarea în criză. În aceste condiţii, portofoliul mediude credite pentru fiecare unitate bancară era de 8 mil. euro înRomânia, faţă de 13 mil. euro în Polonia sau 21 mil. euro înUngaria, potrivit datelor prezentate de Banca Centrală Europeană înstudiul EU Banking Structures. Astfel, băncile româneşti reuşesc săle depăşească doar pe cele din Bulgaria, unde raportul este de 4mil. euro - credite pe unitate. Media locală ră mâne foarte departede cele înregistrate în Austria (credite de 90 de milioane de europe unitate) sau Gre cia (credite de 40 mil. euro pe unitate), ţăridin care provin cele mai multe grupuri bancare cu activitate înRomânia.
"Aici se vede ineficienţa. Este esenţial pentru bănci să corectezeineficienţa internă, astfel vor rămâne în postura de villain(personajul malefic - n. red.)", spune Lucian Croitoru, consilieral guvernatorului BNR pe probleme de politică monetară.
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
