Bănci și Asigurări

Mario Draghi, preşedintele BCE: Trebuie să ţinem un ochi pe implicaţiile pe care le are aprecierea euro. Vom recalibra programul de achiziţie de active în această toamnă

Mario Draghi, preşedintele BCE: Trebuie să ţinem un...

Autor: Ştefan Stan

07.09.2017, 16:36 632

Mario Draghi, preşedintele BCE, a anunţat că aprecierea euro este un risc care merită atenţie. ”Expansiunea economică, care a accelerat mai mult decât era aşteptat în prima jumătate a anului 2017, continuă să fie solidă. În acelaşi timp, volatilitatea din cursul de schimb reprezintă o sursă de incertitudine care trebuie monitorizată, cu un ochi pe posibilele implicaţii pe care le-ar putea avea asupra perspectivelor pe termen mediu şi limb pentru stabilitatea preţurilor”, a spus Draghi.

În timpul discursului guvernatorului BCE, care a venit imediat după ce Banca Centrală a anunţat păstrarea măsurilor de relaxare monetară neschimate, a dus la creşterea euro până la 1,20 dolari, un avans de 1,2%.

Euro a crescut în acest an cu 14% în raport cu dolarul, creştere care s-a regăsit în decizia BCE a reduce prognoza de infllaţie, chiar şi în condiţiile în care preşedintele BCE a spus că avansul economic rămâne solid.

Draghi, care de mai multe luni se abţine din orice discuţie oficială legată de posibilitatea unui exit din măsurile de relaxare cantitativă, a spus că o decizie de recalibrare a programului de achiziţie de active după finalul anului 2017 va fi făcută în toamnă. Cele două întâlniri finale ale BCE sunt programate pe 26 octombrie şi pe 14 decembrie. Draghi a spus că ”grosul” deciziilor va fi luat luna următoare.

Draghi a reiterat faptul că ratele dobânzii ar putea fi păstrate la minimul istoric pentru o perioadă mai extinsă, dar nu au discutat dacă vor putea fi crescute înainte de finalizarea programului de achiziţie de active. 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO