Bănci și Asigurări

Mariyana Petkova, noul director al ProCredit Bank România

Mariyana Petkova

Mariyana Petkova

Autor: Claudia Medrega

29.09.2015, 00:01 536

Bulgăroaica Mariyana Petkova a ajuns la conducerea ProCredit Bank România, un jucător de talie mică din sistemul bancar, specializat în finanţarea întreprinderilor mici şi a producătorilor agricoli. Ea lucrează în cadrul ProCredit din 2001, după ce anterior a fost deputy chief accountant la First Investment Bank.

Fosta şefă a ProCredit Bank România Ilinca Rosetti a devenit CEO la Mirabank în Serbia, instituţie de credit care a primit licenţa de funcţionare de la banca centrală a Serbiei în decembrie anul trecut. Rosseti a condus ProCredit Bank România din august 2010 până în acest an, după ce anterior a fost director general al ProCredit Moldova timp de trei ani.

Anul trecut ProCredit a raportat un profit de 9,4 mil. lei. ProCredit pierduse teren la începutul crizei, iar în 2010 ajunsese la active de numai 900 mil. lei faţă de 1,2 mld. lei în 2008. Activitatea băncii s-a redresat ulterior pentru că nemţii au accelerat creditarea inclusiv pe seama reticenţei băncilor mari de a finanţa companiile.

ProCredit a ajuns la sfârşitul anului trecut la active de 1,5 mld. lei, cota de piaţă fiind de 0,4%. În 2013, Co­m­merzbank, IFC, BERD şi banca de dezvoltare a statului ger­man KfW au ieşit din acţionariatul ProCredit Bank Ro­mâ­nia. Astfel, după ce a preluat aceste acţiuni, grupul german ProCredit a devenit principalul acţionar al subsidiarei locale.

 
 
 
 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO