Bănci și Asigurări

Matteo Patrone, directorul BERD pentru România şi Bulgaria preia o nouă funcţie de la 1 noiembrie

Matteo Patrone, directorul BERD pentru România şi...

Autor: Alina Botezatu, Mediafax

16.10.2018, 13:34 319

Matteo Patrone, directorul regional pentru România şi Bulgaria al Băncii Europene pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare (BERD), a fost numit directorul general al BERD pentru Europa de Est şi Caucaz, începând cu 1 noiembrie 2018.

Având biroul la Kiev, el va fi responsabil pentru operaţiunile şi proiectele Bancii în Ucraina, Belarus, Moldova, Armenia, Azerbaidjan şi Georgia. Până în prezent, investiţiile BERD cumulate din cele şase ţări se ridică la aproape 24 de miliarde de euro în toate sectoarele economiei.

Patrone, cetăţean italian, s-a alăturat BERD în 2008 ca membru al echipei de investiţii de capital (Corporate Equity), după o carieră în sectorul privat, iar în 2012 a fost numit director pentru Serbia. A devenit director regional pentru România şi Bulgaria în 2015, unde, în timpul mandatului său, BERD a investit cumulat peste două miliarde de euro.

El preia poziţia de la Francis Malige, care a fost primul director general al hub-ului regional BERD pentru Europa de Est şi care, recent, a fost numit director general al Departamentului Instituţii Financiare, având biroul la sediul central din Londra.

„Am observat progrese impresionante în toate ţările din regiune în cursul mandatului predecesorului meu. (...) Obiectivul nostru va fi să continuam promovarea competitivităţii economiilor locale, pe măsură ce acestea se apropie de Europa”, a declarat Patrone.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO