Bănci și Asigurări

Merrill Lynch a ieşit din lista giganţilor bancari care vând bondurile externe ale României

Merrill Lynch a ieşit din lista giganţilor bancari care...

Autor: Claudia Medrega

24.05.2016, 00:03 303

Gigantul american Merrill Lynch nu se mai regăseşte în lista giganţilor bancari care vând obligaţiunile lansate de România pe pieţele financiare internaţionale.

Schimbarea vine după ce în 2014 provoca o mare surpriză apariţia lui Merrill Lynch în noua echipă de dealeri a Finanţelor. Gigantul american nu mai avusese de multă vreme angajamente locale după o serie de episoade controversate din anii ’90, inclusiv din 1998-1999, când se vorbea despre riscul intrării României în incapacitate de plată, iar banca a avut o poziţie adversă.

Merrill Lynch nu a apărut pe lista băncilor care s-au implicat în emisiunile de bonduri externe lansate de Ministerul Finanţelor în ultimii doi ani. Gigantul Merrill Lynch a fost afectat puternic de criza financiară şi în cele din urmă a fost preluat de Bank of America, una dintre cele mai mari instituţii financiare ale lumii.

Un alt gigant american, Goldman Sachs, care a făcut jocurile în procesul de listare a Romgaz inclusiv pe piaţa de la Londra, a apărut din 2014 pe lista dealerilor. Atunci a revenit după o absenţă îndelungată şi banca olandeză ING, care lucrase la începutul anilor 2000 la revenirea României pe piaţa internaţională de capital. Un alt nume nou în 2014 a fost Raiffeisen Bank International. RBS a ieşit atunci din listă.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Citește continuarea pe
zfcorporate.ro
AFACERI DE LA ZERO