Bănci și Asigurări

MFP vrea să atragă în august 3,2 mild. lei de pe piaţa internă

MFP vrea să atragă în august 3,2 mild. lei de pe...

Autor: Marius Oncu

29.07.2014, 12:20 170

Statul intenţionează să împrumute 600 de milioane de lei prin vânzarea de certificate de trezorerie pe perioadă de 12 luni şi 2,3 miliarde de lei prin redeschiderea unor emisiuni de obligaţiuni cu scadenţe la 3, 5, 10 şi 15 ani.

Totodată, Trezoreria are planificată pentru luna august atragerea sumei de 345 de milioane de lei din alocările sesiunilor suplimentare de oferte necompetitive.

În august, sunt programate cinci licitaţii pentru vânzarea de obligaţiuni în lei, una pentru certificate de trezorerie şi una pentru obligaţiuni în euro.

Costurile la care statul se împrumută prin vânzarea de obligaţiuni au scăzut în ultima perioadă, evoluţie datorată interesului mai ridicat al investitorilor străini, ca urmare a informaţiilor privind includerea datoriei României într-un indice JP Morgan al statelor recomandate investitorilor.

De la începutul anului, Ministerul Finanţelor a împrumutat din piaţa internă 25,738 miliarde lei şi 678,7 milioane euro prin vânzare de titluri de stat. La aceste împrumuturi se adaugă sume atrase de pe pieţele internaţionale, respectiv 2 miliarde dolari şi 1,25 miliarde euro, prin trei emisiuni de obligaţiuni cu maturităţi de 10 şi 30 de ani.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO