Bănci și Asigurări

Ministrul Finanţelor, Ionuţ Mişa: Fondul de premiere a inspectorilor fiscali nu se constituie din amenzi, chiar plătite pe loc

Ministrul Finanţelor, Ionuţ Mişa: Fondul de premiere a...

Autor: Dan Straut, Mediafax

23.01.2018, 14:12 948

Ministrul Finanţelor, Ionuţ Mişa, a declarat marţi, la Senat, că fondul de premiere din care se plătesc stimulente inspectorilor fiscali, instituit prin Ordonanţa 116/2017, nu se constituie din amenzile aplicate contribuabililor, ci din valoarea bunurilor confiscate.

„Dacă un inspector fiscal identifică un camion cu marfă ilegală, marfa se confiscă, iar din acest fond se repartizează 15% pentru fondul de premiere; inspectorul respectiv va beneficia de această premiere, dar el nu va primi mai mult de două salarii minime pe economie, adică nu mai mult de 3.800 de lei brut pentru această acţiune. Dacă mai rămâne o sumă, vrem să creem cadrul ca persoanele angajate ANAF care sunt urmărite în instanţă să poată să beneficieze de asistenţă juridică din partea unui consilier sau a unei case de avocatură”, a spus Ionuţ Mişa.

Oficialul a precizat că „amenda nu se constituie ca sursă la fondul de premiere, nici chiar dacă este plătită pe loc”. Concret, „la emiterea unei decizii de impunere, suma respectivă nu este o sursă pentru fondul de premiere, chiar dacă respectivul contravenient achită amenda. Ne uităm să vedem dacă plătitorul contestă amenda sau dacă întreprinde acţiuni în instanţă, şi numai dacă se dovedeşte, după întregul proces juridic, că amenda este justifictă, abia atunci se constituie ca sursă la fondul de premiere”, a menţionat Ionuţ Mişa.

Ministrul Finanţelor participă la o audiere, la Comisia Economică a Senatului, pe tema regimului fiscal şi a Formularului 600, convocată de preşedintele Comisiei, senatorul PNL Daniel Zamfir.

Potrivit Ordonanţei 116/2017, Agenţia Naţională de Administrare Fiscală (ANAF) poate reţine, ca venituri proprii, o cotă de 15% din sumele stabilite prin acte administrativ-fiscale, procese-verbale de constatare şi sancţionare a contravenţiilor şi hotărâri judecătoreşti pronunţate în materie penală care au la bază sesizări ale ANAF, rămase definitive în sistemul căilor de atac. Este vorba de impozite, taxe şi contribuţii, stabilite suplimentar prin decizii de impunere, stinse prin încasare, compensare sau executare silită; obligaţii fiscale accesorii stabilite de organele fiscale, stinse prin încasare, compensare sau executare silită; valoarea sumelor încasate din valorificarea bunurilor confiscate prin procese-verbale de constatare şi sancţionare a contravenţiilor ale ANAF. La acestea se adaugă sume confiscate prin hotărâri judecătoreşti pronunţate în materie penală care au la bază sesizări ale ANAF stinse prin încasare, valorificare sau executare silită.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO