Bănci și Asigurări

Mugur Isărescu, guvernator BNR: Cei care iau credite să îşi facă bine socotelile. Nu eşti obligat să iei credit, dar eşti obligat să dai banii înapoi pentru că nu sunt ai tăi

Mugur Isărescu, guvernator BNR: Cei care iau credite să...

Autor: Alex Ciutacu

12.08.2018, 17:55 5126

Mugur Isărescu, guvernatorul băncii centrale a transmis după şedinţa de politică monetară de astăzi că „cei care iau credite trebuie să îşi facă bine socotelile”.

„Cei care iau credite să îşi facă bine socotelile. Noi nu putem decât să le spunem realitatea. Să îşi facă socotelile, să vadă cât îşi pot permite să se împreumute. Un credit are o singură componentă obligatorie. Nu eşti obligat să iei credit dar eşti obligat să îi dai înapoi. Îndemnul BNR este să fiţi atenţi, să vă faceţi calculele cum trebuie şi lucrurile vor fi sub control”, spune Mugur Isărescu.

Banca centrală a decis să menţină dobânda de referinţă la 2,5%. BNR a majorat anul acesta de trei ori dobânda-cheie, în lunile ianuarie, februarie, respective mai, cu câte 0,25 punct procentuale de fiecare dată.

„Dacă nu le majoram atunci, probabil acum eram obligaţi să ne ducem cu ele mult mai sus ca să dăm inflaţia în jos. Pare un paradox, dar nu este. La asemenea dobânzi nu cred că este cazul să generăm o temere naţională”, adaugă guvernatorul.

Mugur Isărescu reaminteşte că „ROBOR este un produs al pieţei” şi că rolul BNR este de a publica indicele. Acesta cere actorilor din piaţă să „lase piaţa să funcţioneze”.

„ROBOR este un produs al pieţei. Nu noi l-am creat. A fost o înţelegere între bănci şi clienţii băncilor, noi nu facem altceva decât să publicăm acest indice al ROBOR-ului, dar el nu este exagerat. Le ia într-adevăr bani din buzunare celor care apelează la credite de consum sau ipotecare. (…) Eu cred că este de datoria băncilor, a clienţilor să iasă cu calcule liniştite în piaţă, să nu exagerăm şi să lăsăm piaţa să funcţioneze. Aşa vom ieşi din necazurile noastre. Aşa vom duce şi inflaţia în jos şi vom asigura o creştere economică de durată, lăsând pieţele să funcţioneze normal, nu sugrumându-le cu temeri care este clar că sunt exaggerate”, a mai adăugat guvernatorul.

 
 
 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO