Bănci și Asigurări

Mugur Isărescu vine cu veşti de zile mari: Guvernatorul BNR spune că inflaţia va coborî până aproape de 3,5%, chiar săptămâna viitoare

Mugur Isărescu vine cu veşti de zile mari: Guvernatorul...

Autor: Alina Botezatu, Mediafax

10.11.2018, 19:08 3324

Mugur Isărescu, Guvernatorul Băncii Naţionale a României (BNR), a declarat, marţi că, rata anuală a inflaţiei îşi va continua tendinţa descedentă, în următoarea perioadă.

De asemenea, din datele preliminare ale Băncii centrale şi care vor fi confirmate săptămâna viitoare de Institutul Naţional de Statistică (INS), rata anuală a inflaţiei va coborâ spre limita de 3,5%, a declarat Mugur Isărescu, Guvernatorul BNR, în cadrul briefingului de presă după şedinţa de politică monetară din 6 noiembrie.

Astfel, inflaţia ajunge spre limita superioară a ţintită BNR, care este de 1,5%-3,5%, respectiv de 2,5%, plus/minus 1%.

„Sunt riscuri, dacă le citiţi cu atenţie în comunicat (n.red. - comunicatul de presă de după şedinţa de politică monetară), de preţurile pe care noi le controlăm. Inflaţia pe care o putem influenţa este, la 2,7%, aproape de ţinta noastră şi sub dobânzile din piaţa monetară. (...) Datele arată că tendinţa va continua şi anul viitor”, a adăugat Isărescu.

Rata anuală a inflaţiei IPC a coborât la 5,03% în luna septembrie 2018, de la 5,06% în luna august, situându-se uşor peste nivelul prognozat, ca urmare a accelerării creşterii în termeni anuali a preţurilor legumelor, potrivit comunicatului de presă al BNR. În schimb, celelalte componente ale coşului de consum au consemnat încetiniri ale dinamicilor anuale.

Rata anuală a inflaţiei CORE 2 ajustat (care elimină din calculul inflaţiei IPC preţurile administrate, volatile, ale produselor din tutun şi ale băuturilor alcoolice, preţuri asupra cărora influenţa politicii monetare este puţin semnificativă sau nulă) a continuat să scadă, până la circa 2,7% în luna septembrie, de la 2,85% în luna august.

„Descreşterea a fost determinată în principal de segmentul produselor alimentare procesate, sub influenţa dinamicii preţurilor internaţionale ale unor produse agroalimentare”, se mai scrie în comunicatul de presă al Băncii centrale.

Rata medie anuală a inflaţiei IPC a ajuns în luna septembrie la 4,5%, de la 4,2% în luna august. Un parcurs similar a urmat şi rata medie anuală calculată pe baza indicelui armonizat al preţurilor de consum, care a urcat la 3,8%, de la 3,5% în luna anterioară.

„Incertitudinile şi riscurile asociate perspectivei inflaţiei au ca principale surse evoluţia preţurilor combustibililor pe plan mondial, a preţurilor administrate (gaze şi energie electrică), a preţurilor produselor alimentare şi a celor din tutun, precum şi condiţiile de pe piaţa muncii şi conduita politicii fiscale şi de venituri. Relevante sunt, de asemenea, ritmul creşterii economiei zonei euro şi a celei globale în contextul tendinţelor protecţioniste şi al incertitudinilor legate de Brexit, precum şi conduita politicii monetare a BCE şi a băncilor centrale din regiune”, se subliniază în comunicatul de presă al BNR.

În plus, în şedinţa de astăzi, Consiliul de administraţie al BNR a analizat şi aprobat „Raportul asupra inflaţiei”, ediţia noiembrie 2018, document ce încorporează cele mai recente date şi informaţii disponibile.

„Noul scenariu al prognozei reconfirmă perspectiva continuării scăderii ratei anuale a inflaţiei până spre limita superioară a intervalului ţintei de inflaţie în decembrie 2018, urmată de coborârea şi menţinerea acesteia în jumătatea superioară a intervalului ţintei până la finele orizontului prognozei”, se punctează în comunicatul de presă al Băncii centrale.

Pe baza datelor disponibile în acest moment, Consiliul de administraţie al BNR a hotărât, marţi, menţinerea ratei dobânzii de politică monetară la nivelul de 2,50%; totodată, a decis menţinerea la 1,50% pe an a ratei dobânzii pentru facilitatea de depozit şi la 3,50% pe an a ratei dobânzii aferente facilităţii de creditare (Lombard). De asemenea, Consiliul de administraţie al BNR a decis păstrarea nivelurilor actuale ale ratelor rezervelor minime obligatorii pentru pasivele în lei şi în valută ale instituţiilor de credit.

„Deciziile Consiliului de administraţie al BNR au ca scop asigurarea şi menţinerea stabilităţii preţurilor pe termen mediu, într-o manieră care să contribuie la realizarea unei creşteri economice sustenabile şi în condiţiile prezervării stabilităţii financiare. Consiliul de administraţie subliniază că mixul echilibrat de politici macroeconomice şi implementarea de reforme structurale care să stimuleze potenţialul de creştere pe termen lung sunt esenţiale pentru menţinerea stabilităţii macroeconomice şi întărirea capacităţii economiei româneşti de a face faţă unor eventuale evoluţii adverse”, se concluzionează în comunicatul de presă al Băncii Centrale.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO