Mugur Isărescu, guvernatorul BNR: Nu trebuie să omorâm definitiv creditul în valută. "Sunt companii, cum ar fi exportatorii, sau persoane fizice care au venituri în valută şi au tot dreptul să ia credite în valută"

Scăderea ponderii cre­ditului în valută spre 40%, consolidarea re­zervelor valutare „peste nivelul adecvat“ şi îmbunătăţirea structurii aces­tora au determinat conducerea Băncii Naţionale să reducă rata rezervelor minime obligatorii la valută de la 10% la 8%. „Creditul în valută a coborât sub 50%. Este o normalizare şi va continua să scadă. Însă, nu trebuie să-l omorâm definitiv. Există clienţi ai băncilor, companii - cum ar fi exportatorii - sau persoane fizice care au venituri în valută, şi au tot dreptul să ia credite în valută. Libertatea de opţiune nu este doar o declaraţie, ci este un element esenţial în economia de piaţă“, a declarat Isărescu vineri la briefingul de presă de după şedinţa de politică monetară. Guvernatorul BNR a amintit că banca centrală a folosit pârghia RMO pentru a lupta cu creditul în valută în perioada de boom economic, când pon­derea împru­mu­turilor în valută urcase la 70%, ceea ce era „mult prea mult“. Dacă la în-ceputul crizei rata de rezervă la va-lută era dublă faţă de cea la lei (40% cu 20%), în prezent rata RMO la valută a ajuns la egalitate cu cea la lei, de 8%. În condiţiile în care majorarea ratei RMO la valută în anii de boom a fost o măsură politică monetară restrictivă, care avea ca scop descurajarea creditului în valută, reducerea de la 40% spre 2%, în perspectivă, înseamnă „diminuarea unei restricţii“, după cum a explicat Isărescu. Prin reducerea RMO la valută BNR le furnizează băncilor circa jumătate de miliard de euro, fonduri cu care să plătească din datorii şi suficientă lichiditate pentru a putea să dea credite în valută fără să mai depindă de finanţările de la acţionari. Însă, nu prea mai există cerere solvabilă, creditarea în valută fiind pe un trend des-cendent în ultimii ani în condiţiile în care costul împrumuturilor în lei s-a apropiat de dobânzile la cele în valută, iar clienţii potenţiali au preferat să nu îşi mai asume riscul valutar. În aceste condiţii, instituţiile de credit au avut până acum posibilitatea să decidă să ramburseze o parte din resurse la băncile-mamă. După mulţi ani în care valuta a făcut „legea“ pe partea de creditare şi a dus la apariţia unui dezechilibru major în care împrumuturile în valută au ajuns să reprezinte peste 60% din total, a urmat o tendinţă de scădere care s-a accentuat în 2015, 2016 şi 2017, iar împrumuturile în lei au ajuns acum la 58%, maximul ultimilor 20 de ani. Evoluţia este pozitivă din perspectiva debitorilor, care vor să evite expunerea la riscul valutar.