Noi veşti proaste pentru guvern. Eurostat confirmă: România are şi în mai cea mai mare rată a inflaţiei din Europa, de 4,6%

15 iun 2018 Autor: Roxana Rosu

România a înregistrat în luna mai cea mai mare rată anuală a inflaţiei dintre ţările europene, de 4,6%, faţă de o medie de  2% în UE, a anunţat vineri Eurostat.

În luna aprilie, rata anuală a inflaţiei calculată pentru România a fost de 4,3%.

Potrivit datelor publicate de Institutul Naţional de Statistică, rata anuală a inflaţiei a ajuns în luna mai la 5,4%, fiind la cel mai ridicat nivel din ultimii cinci ani. În ultimul an, salariile angajaţilor români au crescut cu 15%, marcând cea mai mare creştere din ultimul deceniu, iar salariul mediu la nivel naţional a ajuns la 2.713 de lei net în luna aprilie.

În statistica Eurostat, locul doi în UE, după România, este ocupat de Estonia, cu o rată anuală de 3,1% în mai, urmată de Lituania şi Ungaria cu 2,9%.

La polul opus, ţările membre cu cele mai mici rate sunt Irlanda, cu 0,7%, şi Grecia, 0,8%.

În restul Europei, Islanda are inflaţie zero în mai, Elveţia de 1%, iar Norvegia de 2,3%

La nivelul zonei euro , rata anuală a inflaţiei a urcat în mai la 1,9%, faţă de 1,3% în aprilie.  Cele mai importante contribuţii la creşterea inflaţiei le-au avut serviciile cu 0,72 puncte, urmate de energie cu 0,58 puncte şi alimentele, alcoolul şi tutunul cu 0,5 puncte

Comisia Naţională de Strategie şi Prognoză a revizuit în luna aprilie estimărilor privind inflaţia medie anuală, de la 2,2% la 2,8%, urmând ca în următorii doi ani să scadă la 2,5% (faţă de 2%) în 2019 şi 2,4% (faţă de 1,8%) în 2021.

La rândul ei, Banca Naţională a României (BNR) a majorat uşor în mai, de la 3,5% la 3,6% prognoza de inflaţie pentru luna decembrie 2018, menţinând-o la 3% pe cea pentru decembrie 2019. Guvernatorul BNR, Mugur Isărescu, a explicat că majorarea salariilor este inevitabilă, dar se va reflecta în preţuri.

 

 

 
Cuvinte cheie:
crestere
, inflatie
, rata
, romania
Vizualizari:
Printeaza
zf.ro
Abonează-te la Închide