Bănci și Asigurări

Oprescu, Alpha Bank: Denominarea a marcat mental sfârşitul unui ciclu de inflaţie ridicat

Sergiu Oprescu, preşedinte al Alpha Bank şi preşedinte al Asociaţiei Române a Băncilor

Sergiu Oprescu, preşedinte al Alpha Bank şi preşedinte al Asociaţiei Române a Băncilor

Autor: Liviu Popescu

07.07.2015, 12:40 426

Denominarea s-a legat de conceptul de simplificarea. Aveam cîteva costuri de ajustare, dar costurile de ajustare ale sistemului informatic erau şi înainte. După 2000, toate băncile private a trebuie să facă ajustări la 2-3 ani a sistemului informatic, a spus Sergiu Oprescu, preşedinte al Alpha Bank şi preşedinte al Asociaţiei Române a Băncilor.

“A marcat mental sfârşitul unui ciclu de inflaţie ridicată. Până în 2005, media inflaţiei a fost de 25,5 puncte procentuale. Dacă ne uităm din 2006 pînă în 2011, media inflaţiei este de 5,5 puncte procentuale. În ultimii doi ani, media este de 1,2 puncte procentuale”, a spus Oprescu cu ocazia aniversării de zece ani a leului greu.

La nivelul percepţiei sociale, societatea a perceput denominarea ca fiind o apropiere de moneda europeană.

“În mod evident o sa obţinem buletinul leului greu, vom fi de faţă peste patru ani. Putem asista chiar şi la majorat.”

Oprescu a mai adăugat că încrederea în moneda naţională este dificil de câştigat şi trebuie păstrată printr-o comunicare din partea sistemului bancar. Acest lucru putem să îl explicăm şi în cifre. În 2005, depozitele în lei reprezentau 55% din totalul depozitelor, în prezent reprezintă cam două treimi. Se vede clar că încrederea în leu a crescut.

Pentru a ne pregăti din timp, trebuie să ne gândim din timp ce înseamnă cultura financiară. Sistemul bancar şi BNR ar trebui să facă mai mult pentru a creşte gradul de educaţie financiară.

 
 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO