OTP a revizuit contractele pentru conversia creditelor în franci elveţieni

26 ian 2016 Autor: Raluca Ghinea

OTP Bank a definitivat contractul pentru conversia creditelor în franci elveţieni, eliminând clauzele considerate că ar putea fi abuzive în urma discuţiilor cu clienţii şi ANPC, a anunţat insttituţia de credit, care a precizat că propunerea iniţială de contract nu a fost semnată de niciun client.

"Ȋn definirea termenilor contractuali, oficialii băncii au ţinut cont de informaţiile primite din partea clienţilor şi a reprezentanţilor asociaţiilor de profil, pe marginea soluţiilor ce vizează creditele în CHF. Pentru consolidarea unei relaţii solide şi sănătoase cu clienţii săi, OTP Bank Romȃnia a modificat, în scop de clarificare, acele clauze care au fost interpretate negativ, interpretare care s-a îndepărtat de sensul real al contractului propus iniţial", se arată într-un comunicat al băncii.

În cazul în care iniţiativa legislativă privind conversia obligatorie a creditelor va fi aprobată de către autorităţile statului, banca va aplica un mecanism de compensare a sumelor acordate voluntar ca reducere şi cele la care clienţii ar fi indreptăţiţi în urma actului normativ. Astfel, dacă eventualele soluţii impuse de către autorităţile statului ar depăşi procentual reducerea oferită de către OTP Bank, prin programul său voluntar, atunci banca va suporta diferenţa, în favoarea clienţilor.

În caz contrar, condiţiile prevăzute în contractul încheiat între bancă şi clienţi vor rămâne neschimbate. Ȋn acest fel, clienţii vor beneficia de oferta cea mai avantajoasă pentru aceştia. De asemenea, noile clauze contractuale atestă faptul că acei clienţi care solicită conversia, dar nu doresc să renunţe la litigii, pot opta pentru conversie, beneficiind însă de o reducere mai mică.

"Cea mai mare prioritate pe care o avem în momentul de faţă este rezolvarea problemelor clienţilor cu credite în CHF. Ca urmare a profesionalismului de care echipa de specialişti şi comisari ai ANPC a dat dovadă în timpul consultărilor, am reuşit să avem o discuţie constructivă şi benefică pentru clienţii noştri. Consider că ajustările clauzelor contractuale subliniază şi mai clar beneficiile ofertei noastre pentru clienţi şi sper că demersul nostru voluntar îi va ajuta în mod real pe toţi clienţii OTP Bank. Datorită numărului foarte mare de cereri de conversie înregistrate pȃnă în momentul de faţă, avem încredere în succesul programului" a declarat în comunicat Laszlo Diosi, CEO OTP Bank România.

OTP a lansat, în decembrie 2015, un program de conversie a creditelor în franci elveţieni, bazat pe soluţii personalizate, pe termen lung. Programul, care se adresează unui număr de 10.500 de clienţi cu credite în CHF, garantate cu ipotecă, are ca obiectiv principal reduceri substanţiale ale datoriilor actuale ale clienţilor, urmând ca sumele rămase după aplicarea discountului să fie convertite în RON sau EURO, la alegerea clientului.

Prin intermediul lui, clienţii pot beneficia de o reducere semnificativă a soldului curent al creditului, având posibilitatea ca în urma conversiei să plătească rate mai mici decât echivalentul lor în lei din luna decembrie a anului 2014.

Banca precizează că toate contractele pentru conversia creditelor încheiate cu clienţii băncii respectă noua formă şi că propunerea iniţială de contract nu a fost semnată de către niciun client, întrucât aceasta era supusă analizei şi dezbaterii celor interesaţi, înainte de înmânarea formei finale a documentului. În plus, banca nu a intenţionat niciodată să solicite clienţilor returnarea banilor rezultaţi din aplicarea reducerilor, fapt care reiese mult mai clar din noua versiune de contract, potrivit instituţiei de credit.

Soluţiile propuse au fost concepute pentru fiecare client în parte, în conformitate cu specificaţiile creditului său, anul de acordare, rata iniţială a dobânzii şi istoricul de creditare a clientului. Programul poate fi accesat de clienţii care au întârzieri de cel mult 90 de zile la plata ratelor lunare, înregistrate la momentul conversiei. Clienţii cu restanţe mai mari de 90 de zile vor putea deveni eligibili dacă vor acoperi suma necesară astfel încât întârzierile lor să nu depăşească nivelul celor 90 de zile.

Articol publicat în ediţia tipărită a Ziarului Financiar din data de 26.01.2016

 
Cuvinte cheie:
OTP BANK
, CREDITE CHF
, CONVERSIE
Vizualizari:
Printeaza
zf.ro
Închide