Arhanghelii deficitului din BNR şi din Consiliul Fiscal au o ofensivă solidă împotriva relaxării fiscale de amploare şi, în faţa un guvern slab şi lipsit de orizont, vor avea şi succes.
Într-un fel, explicabil. Cânde eşti premier, în cea mai fierbinte vară politică a ta, tu laşi baltă tot şi pleci în concediu după ce aproape toată vara nimeni nu ţi-a văzut faţa, la ce te poţi aştepta?
Când eşti ministru de finanţe şi continui să socoteşti în „lei vechi” la 10 ani după ce Isărescu l-a iertat pe bietul de el de păcate şi l-a trecut în lumea drepţilor, la ce te poţi aştepta?
Ceea ce ar trebui să fie o dezbatere bună va fi, după toate datele, un fiasco de antologie. Pentru că o parte este prea apăsată de dogmă iar cealaltă este prea abulică.
Ceea ce nu a înţeles premierul României – cu sau fără picior în ghips – este: cariera lui depinde de felul în care va fi aplicat codul fiscal la fel de mult ca decizia justiţiei, în ceea ce îl priveşte.
Guvernul propune o relaxare fiscală de amploare. Parlamentul o aprobă. Nu şi preşedintele, nu şi BNR, nu şi Consiliul Fiscal. Parlamentul se va pronunţa din nou, la finele lui august. Pe ce soluţie, nu ştim.
Consiliul Fiscal are de partea sa toate prezumţiile de onestitate. Nu are nimic de câştigat, nu are nimic de pierdut în această afacere. Are o obligaţie legală de a cerceta cifrele, a făcut-o şi asta este rezultatul: Nu se poate! Dar Consiliul Fiscal nu este chemat să pronunţe soluţii strategice.
Tu, guvern, însă care ai obţinut un mandat în baza unui program şi te lauzi cu asta, ce faci?
Cred că sunt singurul care m-am uitat în aceste zile pe programul economic cu care fostul USL - a cărui ramură, PSD, încă e la putere - a câştigat alegerile.
Iată princilalele măsuri economice pentru perioada 2013-2016:
§ TVA va reveni la nivelul de 19%
§ Revizuirea sistemului de impozitare si combaterea evaziunii; pe termen mediu, stabilirea unei cote reduse de TVA la produse agroalimentare de bază, cu condiţia asigurării spaţiului fiscal necesar
§ Păstrăm plafonul de 16% şi introducem, pe parcursul mandatului, impozitul diferenţiat pe venitul salarial cu deductibilităţi fiscale: cote de 8%, 12% şi 16%, ce vor fi stabilite pe grile de veni
§ Un ritm mediu anual de creştere economica de 3% in perioada 2013-2016
§ Reducem la jumătate numărul de taxe parafiscale
§ Reducem CAS cu 5 puncte procentuale pentru angajatori
§ Creşterea progresivă a salariului minim pe economie până în anul 2016 până la 1.200 lei
§ Scutirea de impozitare, pe o perioada de 5 ani, a dividendelor care vor fi reinvestite în utilaje şi echipamente tehnologice, cercetare-dezvoltare, sub forma majorării capitalului social la societăţile unde sunt acţionari, sau participarea la capitalul social al altor societăţi comerciale şi care conduc la crearea de noi locuri de muncă.
Este adevărat că programul de guvernare prevede un deficit structural de 0,7% din PIB începând cu 2014, ţintă ce nu va fi atinsă nici în 2015 şi nici în anii ce vin, dacă se aplică noul cod fiscal. Dar măsurile luate sau preconizat a fi luate – atât de contestate acum - sunt în programul de guvernare. O alianţă a câştigat cu un vot masiv alegerile (70% din voturi) în baza acestui program electoral.
Haide să ne înţelegem: încrederea în partide este atât de jos, tocmai pentru că ele, îndeobşte, uită repede tot ce au promis. USL a respectat această regulă sfântă a nesimţirii politice când a înstituit taxa pe stâlp, când a impus taxa suplimentară la carburat. Acum acestea două sunt scoase, prin noul cod fiscal, iar celelalte măsuri de relaxare sunt cuprinse în noul cod fiscal.
Ce facem acum? Îi înjurăm şi când nu fac ce promit, dar şi când face ce promit?
Dar de ce trebuie să vină cineva din afară să spună toate astea? Nu trebuia premierul să o spună? - măi oameni buni, măi tovarăşi, măi ev aprins al naţiunii! Aşa, ca la şedinţele lor de partid. Respectăm un program. Nu de asta ne-aţi votat?
Dar cine să o spună?
Premierul care vede în jurul lui doar duşmani, neapărat cu legături internaţionale, apucături care ţin de o fostă epocă ideologică ce face pui graşi în această vreme?
Ministrul finanţelor care socoteşte încă în “lei vechi” la zece ani de la tăierea zerourilor?
Cu mofturi de astea eşti din prima spulberat în faţa economiştilor de la Consiliul Fiscal sau din Banca Naţională care iau cifrele, le pun într-o matrice şi decretează: Se poate!
Dar de ce să nu se poată?
Pentru că eşti guvern fără argumente, nu ai viziunea, nu ai filosofia.
Societatea nu se conduce doar cu cifre, altfel puneam demult guvernarea în braţele Băncii Naţionale şi ale Consiliului Fiscal şi plecam cu toţii la cules de brusturi în Italia.
Guvernarea de azi este slabă în faţa tehnocraţilor economiei pentru că nu crede în ceea ce spune.
Guvernarea bună are nevoie de şarm, guvernarea bună are nevoie de încredere în ea pe care să o transmită apoi celorlalţi, cifrele sunt cele care vin din spate.
Dacă eşti premier prost şi guvern prost, tehnocraţii te vor călca în picioare pentru că ei sunt maşină de calcul, vor stăpâni, în orice situaţie, cifrele mai bine ca tine. Rostul guvernării este însă acela de a da speranţă societăţii. Nu de a o sufoca cu ameninţările unui viitor gri.
Tehnocraţilor puţin le pasă de societate, tot ceea ce îi interesează este să le iasă calculul cu deficitul, datoria sau inflaţia.
În perioada de boom 2007 - 2008 s-au făcut multe greşeli, au fost excese ale guvernului liberal de atunci şi ale legislativului ultrageneros, în ansamblul său. Intrarea în recesiune nu a fost anticipată, iar recuperarea a fost grea şi din cauza unora dintre acele măsuri legate, în principal, de majorarea cheltuielilor publice. Nu trebuie să mai greşim, zic tehnocraţii. În aceeaşi vreme, niciun economist nu a făcut o simulare: unde ar fi fost România, dacă nu venea criza – pentru că guvernul român de atunci nu are nicio vină, până la urmă, în această criză.
Amendăm execesele guvernării de dinainte de criză, dar uităm să adăugăm: în 2007 şi 2008 România a recuperat zece procente din distanţa ce o despărţea de media de bunăstare a UE (la paritatea puterii de cumpărare, nu la nivel de venituri). În doi ani, aşa cum au fost ei, cu frenezia nemaintâlnită a consumului, cu risipă, cu bairamuri ca la cazinourile din Las Vegas. În urmărorii ani, până azi, distanţa s-a redus cu un procent pe an. Suntem acum la 54% din media UE ca bunăstare (în PPS). În ritmul ăsta vom ajunge la media UE în 40 - 50 de ani.
Deficit, nedeficit… Ce este de făcut? Aceasta este întrebarea! Că este economia stimulată prin consum, că prin altceva… este clar că un ritm de creştere de 2 – 3% nu va ajuta la recuperare de decalaj decât cu de un procent pe an – vedem asta din datele ultimilor şapte ani.
Economiştii Băncii Naţionale şi cei ai Consiliului Fiscal susţin că potenţialul economiei este o creştere de 3%, iar ce este peste aduce dezechilibre. Bun. Şi soluţia?
Salariile în România sunt între cele mai scăzute din aproape întreaga Europă. Cum inflaţia este spre zero nu prea mai poţi face jongleriile cu profitul, vânzările ori salariile, cee ce este foarte bine. Şi, atunci, ce-i spui unui absolvent de ce o fie el? Îţi dau 1.000 de lei, dar cu ăştia vei ieşi la pensie că, de! economia nu poate creşte cu mai mult de 3% că aşa a zis dl Popescu şi dl Ionescu? Germanii fac asta de zece ani, dar salariile lor sunt sus, foarte sus.
Până la urmă problema gravă a României este subdevzoltarea.
Te-ai angajat să respecţi deficite. Filosofia ta este că economia poate fi stimulată prin consum. Sau, dimpotrivă, crezi că excesul de consum strică. Susţii că singura lege valabilă este a cererii şi a ofertei. Sau că realitatea a arătat că această lege este suspendată în momentele de criză.
Toate acesea fac parte din categoria „ceartă a filosofilor”.
Realitatea dezbrăcată de dogmă e asta : jumătate din românii care muncesc nu pleacă vara în vacanţă. Au bani, dar nu vor să stimuleze consumul dincolo de ceea ce Banca Naţională şi Consiliul Fiscal consideră a fi un consum optim.
