Bănci și Asigurări

Piraeus Bank a încheiat 2015 cu venituri din activitatea de bază de 71 milioane euro

Piraeus Bank a încheiat 2015 cu venituri din activitatea...

Autor: Indira Crasnea

29.03.2016, 13:56 319

De asemenea, banca a raportat pierderi de 42, 7 milioane euro, dar consideră că poziţia de capital este una solidă, având rezerve de capital adecvate (capital buffer existent de cca. 70 de milioane de euro), potrivit unui comunicat al băncii.

“Întreaga activitate a anului 2015 a fost orientată către consolidare, chiar dacă acest lucru a însemnat asumarea unor presiuni pe profitabilitate. Am luat măsuri proactive de administrare a lichidităţii, avem active lichide de 700 milioane de Euro şi un raport credite brute/depozite subunitar de 0,95 faţă de 1,26 la finele anului 2014. Am implementat măsurile de menţinere a lichidităţii, fără a încuraja o politică de pricing ridicată la depozite” a declarat Cătălin Pârvu, CEO al Piraeus Bank România.

Scăderea depozitelor se datorează presiunilor apărute în special în perioada de vară (iunie/iulie), în contextul crizei datoriei suverane a Greciei.

“Anul 2015 a fost unul greu, dar am anticipat dificultăţile astfel că, prin strategia abordată, indicatorii de capital s-au îmbunătăţit. Caracterul proactiv al politicilor noastre de capital s-a dovedit a fi unul corect, la fel ca şi în 2013-2014 când Piraeus Bank România a integrat ATE Bank România, rezolvând practic o problemă la nivel de sistem prin asumarea unui impact negativ de cca. 150 milioane de euro. Curăţarea bilanţului şi consolidarea din timpul anului 2015 au însemnat pierderi asumate de acţionar, pentru repoziţionarea băncii”, a adăugat Cătălin Pârvu.

Pentru 2016 Piraeus Bank România se va concentra pe integrarea de noi concepte şi modele de business, în paralel cu preocuparea de a consolida baza de venituri, în special prin susţinerea mai intensă a activităţii de creditare şi controlul riguros al costurilor.

”Va exista o concentrare pe activitatea din oraşele mari şi pe susţinerea prin tehnologie a accesibilităţii serviciilor băncii în toate zonele, atât pentru companii, cât şi pentru clienţii persoane fizice”

Piraeus Bank România a realizat o creştere cu 5% a solvabilităţii, atingând nivelul de 17,3%, o creştere a lichidităţii imediate la 54% (de la 42 % în 2014) şi o rată a creditelor neperformante de 4,3%. De asemenea, banca a realizat o acoperire de peste 100% a creditelor neperfomante prin provizioane şi colaterale.

 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO