Bănci și Asigurări

Piraeus cere avans de 40% clienţilor care vor credite imobiliare în lei sau euro

Piraeus cere avans de 40% clienţilor care vor credite...

Autor: Liviu Popescu

17.05.2016, 00:05 9246
Numărul băncilor care au majorat avansul după Legea dării în plată a ajuns la 14.
 
Piraeus Bank, o bancă de talie medie din sistem, a majorat avansul creditelor imobiliare în lei şi în euro de la 15% la 40% pentru cele care au o maturitate mai mare de 15 ani şi la 30% pentru împrumuturile cu scadenţă mai mică de 15 ani. Astfel, Piraeus Bank România este prima bancă din sistem care duce avansul la creditele în lei atât de aproape de 50%, potrivit informaţiilor obţinute de ZF.
 
Grecii de la Piraeus Bank se înscriu pe lista băncilor care au decis să modifice parametrii de creditare ca reacţie la darea în plată. Lista băncilor care au majorat avansul la imobiliare / ipotecare ajunge astfel la 14.
 
Recent, şi Banca Comercială Car­patica, un jucător de talie medie, listat la bursa de la Bu­cureşti, a luat această decizie. Atât Car­pa­tica, cât şi Pi­raeus sunt membre ale Aso­ciaţiei Ro­mâne a Băncilor. De altfel, toate băncile care au decis să majoreze avansul la împrumuturi imobiliare / ipotecare sunt fac parte din ARB. Reprezentanţii asociaţiei au transmis recent la solicitarea ZF că aceasta nu intervine în politica comercială a băncilor membre şi că orice decizie care priveşte activitatea comercială a băncilor este adoptată pe baze individuale în funcţie de strategia proprie fiecărei instituţii de credit şi de modificările legislative care afectează activitatea.
 
Din rândul băncilor de talie medie, Banca Românească şi Intesa au majorat la rândul lor avansul la ipotecare.
 
Un avans mai mare înseamnă mai mulţi bani aduşi băncii la început. De exemplu, pentru un credit de echivalentul în lei a 60.000 de euro, un avans de 15% ar fi însemnat 9.000 de euro. Avansul de 30% înseamnă practic 18.000 de euro, adică de două ori mai mulţi bani.
 
Dar per total, suma de rambursat la bancă după 30 de ani (maturitatea medie a creditelor imobiliare) va scădea. Potrivit simu­latorului de calcule al BCR, pentru un credit de 200.000 de lei (45.000 de euro) un client ar fi rambursat băncii după 30 de ani aproximativ 300.000 de lei, iar după înăsprirea creditării, majorat la 35% avans, soldul total de rambursat s-ar ridica la 214.000 de lei.
 
Darea în plată presupune că debitorul care are probleme la plata creditelor imobiliare mai mici de 250.000 de euro se poate prezenta la bancă şi în schimbul cheilor imobilului îşi poate stinge datoria.
 
Concret, orice persoană care a făcut un credit ipotecar va putea să apeleze la darea în plată, însă nu şi dacă are un credit obţinut prin programul guvernamental Prima casă.

 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO