Bănci și Asigurări

Ponderea personalului angajat part-time în BCR a ajuns la 5%

Ponderea personalului angajat part-time în BCR a ajuns...

Autor: Razvan Voican

10.04.2014, 00:00 679

Primul an de introducere a schemei de angajare part-time în reţeaua teritorială a BCR a făcut ca ponderea salariaţilor cu program redus să ajungă la 5% din personal la sfârşitul anului trecut, de la 0,3% în 2012. Circa 85% din angajaţii part-time sunt femei. În acelaşi timp, bărbaţii care lucrează în regim part-time în BCR reprezintă sub 3% din totalul personalului masculin.

Totuşi bărbaţii au câştigat teren în structura angajaţilor băncii, ajungând la aproape 30% în 2013 de la mai puţin de un sfert în 2012. Ponderea personalului part-time ar urma să crească în continuare anul acesta, o ţintă invocată în 2013 de şeful retailului Martin Skopek fiind de circa 10% din totalul personalului din reţea. Anul trecut BCR a închis 60 de unităţi şi şi-a redus personalul cu peste 1.000 de oameni, până la 6.128.

În Austria, un sfert din angajaţii Erste Group lucrau cu program scurt anul trecut, dar în scădere faţă de 31% în 2012. La filiala din Cehia sub 9% din angajaţi au joburi part-time. În Austria este foarte echilibrat raportul dintre femei şi bărbaţi, personalul feminin reprezentând 53% din total.

Articol publicat în ediţia tipărită a Ziarului Financiar din data de 10.04.2014

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO