Popa, BNR: Marile grupuri bancare trebuie să fie mai atent supravegheate la ele acasă

5 sep 2010 Autor: Liviu Chiru

Reglementarea băncilor tre­bu­ie să fie mai strâns corelată la nivel european, spune Cris­tian Popa, viceguvernatorul BNR responsabil de stabi­li­tatea financiară, pentru că supraveghetorii din ţările-gazdă, unde marile grupuri finan­cia­re sunt prezente prin subsidiare, au o pu­tere limitată de a acţiona asupra lor. Grupu­rile străine concentrează peste 80% din acti­ve­le bancare din România, în topul primilor ze­ce jucători din sistem fiind doar două bănci cu capital românesc - CEC Bank şi Banca Transilvania.
"Noi am scris manualul în încercarea de a descuraja creditarea în monedă străină, din motive macroeconomice, cât şi pentru asigu­ra­rea stabilităţii financiare. Pentru că mă­surile au afectat doar piaţa locală, nu au fost nici pe departe la fel de eficiente ca un cadru care ar fi vizat şi pieţele de origine ale băn­ci­lor-mamă", a spus Cristian Popa la un semi­nar organizat la sfârşitul săptămânii trecut cu ocazia sărbătoririi a 130 de ani de la înfiinţarea Băncii Naţionale.
Ponderea mare a creditului în valută, care se apropie de două treimi din totalul împrumuturilor date de bănci în mediul privat, a pus BNR într-o situaţie dificilă încă de la începutul crizei financiare. Banca cen­tra­lă a considerat în 2008 şi 2009 că trebuie să protejeze leul în faţa presiunilor puternice de depreciere, întrucât o creştere-şoc a cursu­lui ar fi dus la deteriorarea rapidă a por­to­foliilor de credite, iar pe de altă parte aceasta s-ar fi transmis repede şi asupra pre­ţu­rilor de consum. Apărarea cursului a venit însă cu costul creşterii dobânzilor la creditele în lei, tocmai într-un moment în care cre­di­ta­rea în valută secase (grupurile străine au în­chis robinetul finanţărilor pentru sub­si­dia­rele locale), iar economia avea nevoie de fi­nan­ţare mai mult decât oricând.
BNR a fost astfel nevoită să flexibilizeze regi­mul de ţintire a inflaţiei asumat în 2005 (care presupune dirijarea condiţiilor mone­ta­re exclusiv prin rata dobânzii de politică mo­netară), acţionând când a considerat necesar şi pe piaţa valutară.
"Ţintirea inflaţiei nu s-a dovedit în criză (ca regim de politică monetară - n. red.) mai slabă decât alte regimuri. Cadrul trebuie însă lărgit pentru a include şi alte consi­deraţii", spune acum Popa, care are în atri­bu­ţii şi coordonarea politicii monetare, fiind artiza­nul adoptării acestui regim.
În anii de boom ai creditării, BNR a luat mai multe măsuri pentru a limita expan­siu­nea creditării în valută, mergând de la creş­terea rezervelor minime obligatorii pe care băn­cile trebuie să le constituie pentru resur­sele atrase în devize la 40%, până la im­punerea unui plafon administrativ. Astfel, cre­ditele acordate în valută nu puteau să de­păşească de mai mult de trei ori volumul capi­ta­lurilor proprii ale unei bănci.
Reacţia bancherilor a venit prompt, li­mitând eficacitatea măsurilor BNR. O parte din portofoliile de credite în valută au fost trans­ferate către entităţi din străinătate, iar în unele cazuri, băncile locale au făcut o sim­plă activitate de intermediere, vânzând cre­dite în numele băncilor-mamă. Astfel, vân­za­rea de credite în valută - care aveau avan­tajul unor dobânzi mai mici - a continuat aproape nestingherit. În Raportul asupra stabilităţii financiare - ediţia 2010 - BNR nota că 24% din finanţările pentru sectorul privat provin de la creditori străini şi doar două treimi de la băncile locale.
Limitarea creditării în valută în eco­no­mi­ile emergente din regiune a fost luată în dis­cuţie anul acesta şi de Banca Euro­pea­nă pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare, care şi-a pro­pus să reorienteze creditarea spre mone­da locală.
Marek Belka, preşedintele Băncii Na­ţionale a Poloniei, vorbeşte de asemenea despre pericolul creditării în valută şi nece­sitatea de a o contracara.
"În Polonia, ne temem de o revenire a in­tră­rilor de capitaluri. Ce putem face? Prima linie de apărare este să avem un curs care fluctuează liber, dar apelăm şi la măsuri admi­nistrative şi reglementări care să prote­je­ze sectorul bancar", spune Belka. Banca cen­trală a Poloniei aplică de asemenea re­gimul de ţintire a inflaţiei, încă de la sfârşitul anilor '90, iar în ultimii cinci ani a reuşit să stabilizeze creşterea preţurilor în jurul ţintei oficiale de 2,5% anual. În aceste condiţii, polonezii au lăsat cursul să fluctueze liber, iar zlotul a înregistrat variaţii considerabil mai mari decât leul în perioada de criză.
"Ce am văzut în criză a fost că doar temporar creditarea în valută a dispărut, dar acum reapare şi luăm măsuri draconice ca să o limităm. O evaluare realistă ar fi că regimul de ţintire a inflaţiei, fără măsuri de supraveghere, nu poate preveni acumularea unor dezechilibre într-o economie aflată în proces de convergenţă", spune Belka.
Profesorul de economie Daniel Dăianu apreciază la rândul său că asigurarea stabili­tă­ţii finan­ciare va rămâne primordială în anii ur­mători în faţa stabilităţii preţurilor.
"Sistemul financiar este supradimen­sio­nat, a extras o rentă pentru mult timp. Băncile nu mai exercită doar funcţia publică pentru care au fost create", consideră Dăianu, care sprijină ideea aplicării unor taxe în sistemul bancar.
liviu.chiru@zf.ro