Se pregăteşte ceva. BNR a discutat cu unii şefi de bănci intenţia de a limita gradul de îndatorare al populaţiei. Bancherii spun că analizează. Ministrul finanţelor cere de la bănci să relaxeze foarte mult condiţiile de finanţare pentru mediul economic

12 iun 2018 Autor: Claudia Medrega

Ministrul finanţelor cere de la bănci să relaxeze foarte mult condiţiile de finanţare pentru mediul economic.

Discuţiile privind restricţionarea creditării populaţiei prin limitarea gradului de îndatorare au revenit, iar unii şefi din bănci s-au întâlnit cu oficiali din BNR pe această temă, potrivit unor surse bancare. În ultimul an au fost vehiculate diverse variante privind limi­tarea gradului de îndatorare şi rămâne de văzut ce procente vor fi incluse în va­rian­ta finală a proiectului de regulament care va fi anunţată de BNR în perioada următoare.

Până acum au fost bănci care au dat credite folosind un grad de îndatorare şi de până la 70%.

BNR are în vedere limitarea gra­du­lui de îndatorare al populaţiei la un ni­vel mult mai scăzut, după modelul de pla­fonare practicat înainte de 2007, când Ro­­mânia nu aderase la UE.

Astfel, gradul de îndatorare ar putea să ajungă până la maxim 35% la valută şi cel mult 50% la lei în cazul dobânzilor fixe, pentru ca în cazul dobânzilor variabile nivelul să fie mai scăzut. În ceea ce priveşte împrumuturile de consum, limitele de îndatorare ar urma să fie mai scăzute, conform proiectului vehiculat prin care se urmăreşte modificarea regulamentului 17/2012.

Unii şefi de bănci au avut săptămâna trecută discuţii cu oficiali din BNR, dar bancherii nu au ieşit până acum cu un punct de vedere oficial privind proiectul care urmăreşte limitarea capacităţii băncilor de a acorda credite ipotecare şi de con­sum peste un anumit prag de înda­to­rare al împrumutaţilor.

Continuarea pe ZFCorporate

ZF Corporate este serviciul de business intelligence al Ziarului Financiar. Pentru a putea avea acces la informatii trebuie să vă abonaţi la ZF Corporate sau la unul din cele 12 fluxuri ale sale, profilate pe sectoare de activitate (Bănci, Retail, Agricultură, Energie şi altele) - vezi prezentarea video a ZFCorporate. Detalii de abonare la ZF Corporate: Alexandru Matei (tel. fix: 0318.256.286) sau trimiteţi un email cu datele dumneavoastră de contact prin care solicitaţi informaţii şi abonare la adresa alexandru.matei@zf.ro. Veţi fi contactat în maximum o oră.

Articol publicat în ediţia tipărită a Ziarului Financiar din data de 12.06.2018

 
Cuvinte cheie:
indatorare
, limitare
, banci
Vizualizari:
Printeaza
zf.ro
Abonează-te la Închide