Bănci și Asigurări

Presa franceză: Referendumul grec, "o victorie" pentru Tsipras şi un "seism" pentru Europa

Presa franceză: Referendumul grec, "o victorie" pentru...

Autor: Valentin Vidu - Mediafax

06.07.2015, 12:28 1749

Toate ziarele naţionale scriu pe prima pagină despre referendumul grec.

"«Nu»-ul care zguduie Europa", titrează Les Echos. "Este o victorie politică pentru Alexis Tsipras şi un salt în necunoscut pentru Grecia, ameninţată de ieşirea rapidă din zona euro şi falimentul bancar", comentează cotidianul economic.

"Grecia trânteşte uşa în nas euro", afirmă L'Opinion, iar 20 Minutes titrează pe prima pagină "Grecia îşi strigă «nu»-ul".

"Grecia face un mare pas către ieşirea din (zona) euro", dă asigurări Le Figaro pe prima pagină. "Avertizările cu privire la pericolele referendumului nu vor schimba nimic: grecii au decis să-l urmeze pe Alexis Tsipras în aventura sa nebună", îşi exprimă regretul Gaëtan de Capèle în editorialul cotidianului liberal. Astfel, în opinia sa, grecii au "preferat înfruntarea până la capăt, preludiul marelui salt în necunoscut", dar "este alegerea lor democratică", recunoaşte el, adăugând că este necesar să fie respectată.

Acelaşi lucru cere şi L'Humanité pe prima pagină. "Acum, respectaţi «nu»-ul poporului grec!". "Oxi. Un tunet în Europa austerităţii", îşi exprimă satisfacţia editorialistul cotidianului comunist, Maurice Ulrich. "Nu-ul lucid, curajos şi puternic al unui popor în picioare... O lecţie magnifică de democraţie, pe care grecii şi conducătorii lor au dat-o Europei" şi "nu numai".

Ca de obicei, Libération titrează pe prima pagină cu un joc de cuvinte - "Nu-ul lui Zeus" şi "L'oxi gêne" în pagina interioară. "Vrem să respingem un popor care-şi legitimează rebeliunea prin suferinţă? Vrem să sfărâmăm vechiul vis al unei Europe unite, purtat de mai multe generaţii de la Război încoace, reuniţi în jurul valorilor umaniste, singurul mod de a juca un rol pe scena mondială?", se întreabă Laurent Joffrin în editorialul cotidianului. "Acum este necesar să alegem între austeritate şi descompunerea politcă".

"A fost pariul unui tânăr politician. Este, de ieri seară, bătaia de cap a întregii zone euro", rezumă Laurent Marchand (Ouest France), sub titlul "Seism european".

"Toţi mai marii acestei Europe dezîncarnate pot rumina. Ei au pierdut. În faţa unui popor ros de suferinţele sale zilnice şi pilotat de marionetele lumii financiare, Europa se trezeşte în această (luni) dimineaţa mahmură", dă asigurări Yann Marec (Le Midi Libre). Nu-ul fără apel al grecilor "marchează o cotitură în istoria construcţiei europene", iar de-acum "cuplul Hollande-Merkel este cel căruia-i revine sarcina să arate dacă este la înâlţimea mizei", adaugă el.

"Mângâiat" de acest vot, Tsipras "redevine un interlocutor de neocolit", scrie Benoît Gaudibert (L'Est Républicain). Iar asta după ce a fost desemnat "o ţintă de către mulţi conducători europeni", adaugă Dominique Garraud (La Charente Libre).

"Forţa nu-ului va obliga ţările europene, inclusiv Germania, în pofida poziţiilor conducătorilor ei, să redeschidă dialogul", vrea să creadă Bernard Stéphan (La Montagne). "Şi probabil să ia în calcul să atingă tabu-ul renunţării la datorie".

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO