Bănci și Asigurări

Prima casa: Coada la Fondul de Garantare de teama pierderii avansului

Prima casa: Coada la Fondul de Garantare de teama pierderii avansului

Capacitatea redusa a Fondului pentru a procesa dosarele de credit provoaca intarzieri si aglomeratie

10.09.2009, 00:00 606

Zeci de bucuresteni care au depus dosare pentru programul "Primacasa" bat la portile Fondului National de Garantare a Creditelorpentru IMM (FNGCIMM) pentru a obtine macar o copie a deciziei degarantare pe care sa o duca la banca. In caz contrar, ei risca sapiarda avansul dat proprietarilor pentru ca le expiraantecontractele.

"Au trecut 21 de zile in care reprezentantii Fondului nu aufacut absolut nimic, desi termenul legal in care trebuie sa ne deaun raspuns este de 5 zile. Dosarul a ajuns la ei pe 20 august,pentru ca am primit confirmare si pe mail, si am verificat si lasediul lor, pe calculator", spune Constantin B (31 de ani), unpotential beneficiar al programului "Prima casa", prezent laFond.

"Marti am dat inapoi 103 dosare pe care le-am primit de la BCR.Dosarele pe care ni le-au trimis sunt incomplete, iar noi le-amtinut pana acum in speranta ca ne vor trimite ulterior siinformatiile lipsa", a declarat pentru ZF Aurel Saramet,presedintele FNGCIMM. El nu a dorit sa precizeze cati angajati areinstitutia pe care o conduce si nici cati se ocupa de dosareleprimite.

Din cei peste 20 de oameni prezenti marti dimineata la sediulFNGCIMM, numai un singur caz a fost rezolvat. Persoana in cauza aprimit o copie a deciziei de garantare pe care trebuie sa o duca labanca pentru ca procedura de acordare a creditului sa continue,insa nu are garantia ca o copie poate fi suficienta.

Fondul a desemnat in cele din urma o persoana care sa se ocupede persoanele care vin zilnic la sediul institutiei sa vada in cestadiu se afla dosarul depus.

"E inutil sa discutam. Nu avem contractul de credit si ordinulde plata. Aduceti-le de la banca si discutam ulterior. Pentrurestul, dosarele sunt in analiza si urmeaza sa discutam apoievolutia lor. Nu spunem ca noi nu gresim, pentru ca sunt multedosare, dar trebuie sa discutati cu bancile", le explica celorprezenti Olimpia Secares, desemnata sa ia legatura cu oamenii.

"Antecontractele nu sunt documente standardizate si de aceeaeste posibil ca beneficiarul programului 'Prima casa' sa piardaavansul pe care l-a dat proprietarului. Insa proprietarii suntdestul de deschisi in ultima vreme si accepta prelungiri aleantecontractelor", spune Alexandru Pricop, managing partner incadrul agentiei imobiliare Coldwell Banker Banu Manta. "In ultimavreme, am observat ca s-a blocat putin programul pentru ca sunt dince in ce mai multe cereri. Ne asteptam la acest lucru, iar situatianu este inca grava", a mai spus Pricop.

Ionut U. din Suceava a primit aprobare pentru dosar din parteaFondului, insa antecontractul incheiat cu proprietarul a expirat siacesta a vandut apartamentul unui alt cumparator, care a venit cubani lichizi.

"Vanzatorii nu vor sa incheie contracte pe termen lung, de fricaesecului acestui program", spune Ionut, care isi va achizitiona unapartament de 57.000 de euro prin programul "Prima casa". "Pe langadrumururile inutile pe care le-am facut - pentru ca acum m-amintors la prima etapa a programului - am pierdut cam 8.000 de leipentru evaluari si pentru extrasul de carte funciara. Estefrustrant, pentru ca apare mereu cate o schimbare la program", amai spus el.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO