Bănci și Asigurări

Primele cinci bănci au peste jumătate din active, credite şi depozite

Primele cinci bănci au peste jumătate din active,...

Autor: Ciprian Botea

06.04.2015, 13:00 1771

Primele cinci bănci au active de 197 mld. lei, credite de 114 mld. lei şi depozite de 170 mld. lei.

Cele mai mari cinci bănci locale deţineau la finalul anului trecut 54% din acti­vele, creditele şi depozitele din sistemul bancar, iar potrivit unor date de la jumătatea anului următoarele cinci instituţii de credit au o cotă de piaţă de 25%, ceea ce înseamnă că celelalte 30 de bănci trebuie să se lupte pentru o felie din cincimea de pia­ţă rămasă, respectiv active de circa 70 miliarde de lei.

Astfel, cele mai mari cinci bănci ad­ministrau la finalul lunii decembrie ac­tive de 197 miliarde de lei, potrit da­telor BNR. Creditele acordate de cele cinci bănci cumulau 114 mld. lei, iar depo­zitele depăşeau 170 mld. lei. Circa o treime din active, echivalentul a 34 mld. lei, erau plasate însă în titluri de stat, ceea ce arată reticenţa bancherilor de a finanţa economia reală.

La nivel agregat, sistemul bancar administra active de 364 mld. lei în decembrie 2014, similar cu nivelul din anul anterior. Cota de piaţă cumulată a celor mai mari cinci bănci a rămas la ni­velul din 2013, în con­di­ţiile în care primele două bănci (BCR şi BRD) au pierdut cotă de piaţă, dar celelalte trei (Ban­ca Transilvania, Raif­fei­sen şi UniCredit) au reuşit să-şi consolideze portofoliile.

BCR şi-a păstrat anul trecut poziţia de cea mai mare bancă locală, cu o cotă de piaţă de peste 16%. Activele băncii s-au redus însă cu echivalentul a 4,5 mi­liarde de lei (1 mld. euro) şi au ajuns la 59 miliarde de lei. Banca a pierdut astfel 1,5 puncte procentuale din cota de piaţă.

BRD, a doua bancă locală ca mă­ri­me, a rămas la rân­dul său fără active de circa 2 mi­liar­de de lei anul trecut. Cu un volum de active de circa 45 mi­liar­de de lei la finalul lunii decem­brie, cota de piaţă a băncii a coborât spre 12%. Poziţia băncii este ame­ninţată acum de Banca Transilvania, afla­tă pe locul trei, care a ajuns la o cotă de piaţă de 10% şi se pregăteşte să integreze Volksbank, cu o cotă de pia­ţă de peste 3%.

Cele două bănci aflate în fruntea sis­te­mului bancar au redus creditarea în 2014, în contextul în care s-au con­cen­trat pe curăţarea portofoliilor de neperformante. BCR a vândut anul trecut două pachete mari de credite proaste (cu o valoare cumulată de peste 700 mil. euro), la un discount semnifi­cativ din valoarea nominală, în timp ce strategia BRD este de a vinde pe bucăţi creditele cu probleme.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Citește continuarea pe
zfcorporate.ro
AFACERI DE LA ZERO