Instanţele de judecată sesizate cu cazuri întemeiate pe legea privind darea în plată a imobilelor vor decide dacă există elemente excepţionale, obiective, care justifică darea în plată, atât în cazul contractelor încheiate înainte de intrarea în vigoare a Noului Cod civil, în 2011, cât şi ulterior, iar evaluarea situaţiei neprevăzute trebuie realizată de instanţă cu maximă rigoare şi prudenţă, fără a afecta principiului executării cu bună-credinţă a obligaţiilor asumate de părţi, susţin unii avocaţi.
Curtea Constituţională a publicat, în cele din urmă, după o perioadă de aşteptare, motivarea deciziei referitoare la legea privind darea în plată a imobilelor, act normativ care a generat dezbateri intense în ultimul an şi reacţii contradictorii la nivelul întregii societăţi. Legea privind „darea în plată“ a imobilelor, care permite unei persoane care a luat credit de la bancă şi nu mai poate să plătească datoria să treacă în proprietatea băncii imobilul ipotecat, a fost declarată în 2016 „parţial neconstituţională“. Iar detaliile din motivare vin acum să lămurească decizia Curţii Constituţionale (CCR) de anul trecut, care a stârnit confuzie şi interpretări diverse.
„Aşa cum anticipam, motivarea deciziei CCR clarifică necesitatea ca instanţele de judecată sesizate cu cazuri întemeiate pe prevederile legii 77/2016 să analizeze în concret incidenţa şi îndeplinirea condiţiilor impreviziunii, sistemul de referinţă fiind acela al Codului civil. Curtea reţine că determinarea împrejurărilor care justifică aplicarea impreviziunii, concept fundamentat pe buna credinţă, trebuie realizată ţinându-se cont de ideea de risc al contractului sub ambele faţete ale acestuia: riscul inerent asumat în mod voluntar de cele două părţi ale contractului şi riscul supra-adăugat, care nu a putut face obiectul unei previzionări de niciuna dintre acestea, impreviziunea vizându-l numai pe acesta din urmă“, a comentat pentru ZF Sorina Olaru, partener în cadrul practicii de litigii a casei de avocatură NNDKP.
