Bănci și Asigurări

Produsul care a ţinut băncile în viaţă în criză nu mai este dorit. BCR: Piaţa imobiliară este pe un trend ascendent sustenabil, nu mai e nevoie de Prima casă

Produsul care a ţinut băncile în viaţă în criză nu...

Autor: Razvan Voican

23.06.2014, 17:00 2896

Valoarea medie a creditelor ipotecare vândute de BCR a ajuns la 160.000 de lei, fiind cu aproape 15% mai mare decât anul trecut, iar media pe Bucureşti urcă până la 180.000 de lei. Reprezentaţii băncii afirmă că în primele cinci luni ale acestui an vânzările de credite ipotecare au crescut de peste patru ori faţă de 2013, fără a indica nivelul la care au ajuns.

BCR vinde ipotecare doar în lei. Andrew Gerber, director produse de retail, spune că vânzările de ipotecare standard au ajuns să le egaleze pe cele acordate prin programul guvernamental „Prima casă“ şi sugerează că nu mai este nevoie de implicarea statului prin produs. „Acesta este un semnal puternic că piaţa imobiliară este pe un trend ascendent sustenabil, tranzacţiile imobiliare putând fi susţinute din activitatea de bază a băncii“, afirmă Gerber. El nu neagă avantajul avansului de numai 5% specific creditelor Prima casă, dar spune că BCR răspunde mai repede la solicitările pentru ipotecare standard şi oferă varianta unei dobânzi de 5,25% fixă pe primii cinci ani pentru clienţii care îşi încasează salariul prin bancă. Pentru ceilalţi dobânda fixă este de 5,75% (DAE de 5,88% pentru un credit de 150.000 de lei).

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO