Prognoză sumbră de la Banca Transilvania: Deficitul de cont curent ajunge la 3,4% din PIB în 2017, cel mai ridicat nivel din 2012

14 sep 2017 Autor: Roxana Rosu

Deficitul de cont curent al balanţei de plăţi va avansa în acest an la 3,4% din PIB, cel mai ridicat nivel din 2012, cele mai recente statistici ale BNR confirmând tendinţa de deteriorare, comentează Andrei Rădulescu, senior economist Banca Transilvania.

În primele şapte luni ale anului, deficitul de cont curent a crescut cu 63% an la an, la 3,6 miliarde euro, evoluţie determinată, în principal, de adâncirea deficitului balanţei comerciale cu bunuri cu 29% an/an, la 6,2 miliarde euro, pe fondul climatului pozitiv din sfera cererii interne, în contextul mix-ului relaxat de politici economice.

Totodată, datele BNR indică şi deteriorarea climatului investiţional, pe fondul tensiunilor publice şi a incertitudinilor din sfera politicii economice: investiţiile străine directe au scăzut cu 17,2% an/an, la 2,4 miliarde euro în perioada ianuarie-iulie.

Pe piaţa monetară ratele de dobândă au scăzut ieri uşor pe scadenţele foarte scurte: overnight la 024%/0,54%.

Curba randamentelor s-a consolidat: rata de dobândă la 10 ani la 3,875%.

De asemenea, cursuul euro/leu a stagnat la 4,5986, iar dolar/euro s-a depreciat cu 0,1%, la 3,8421, la BNR.

Piaţa de acţiuni a crescut (indicele BET cu 0.4%), pe un rulaj de 13,3 milioane euro.

 
Cuvinte cheie:
deficit de cont curent
, banca transilvania
, transilvania
, ridicare
Vizualizari:
Printeaza
zf.ro
Închide