Bănci și Asigurări

Programul „Kogălniceanu“ intră in linie dreaptă: aplicaţiile se depun de mâine

Autor: Ciprian Valentin Botea

08.09.2011, 00:02 2521

Companiile cu afaceri de sub 50 de milioane de euro pe an, încadrate în categoria IMM-urilor, pot aplica de mâine pentru linii de credit cu dobânda subvenţionată de stat prin programul "Kogălniceanu", circa 4.000 de firme putând să primească finanţări până la finalul acestui an, a anunţat premierul Emil Boc.

IMM-urile trebuie să se înscrie iniţial într-o bază de date online pentru a putea fi încadrate în categoria firmelor eligibile de către agenţia guvernamentală care administrează subvenţiile acordate în acest program.

Statul subvenţionează 70% din dobânda percepută de bănci pentru liniile de finan­ţare acordate de stat, iar firmele care nu au garanţii suficiente pot cere garanţii de stat de până la 80% din linia de credit. Valoarea maximă a liniei de credit este de 125.000 de lei (30.000 de euro), de trei-patru ori mai mică decât o linie de finanţare clasică. "Suma este relativ mică şi efectul asupra firmelor va fi mai degrabă psihologic", consideră Ramona Ştefan, director de vânzări IMM la OTP Bank.

Zece bănci şi-au anunţat până acum intenţia de a participa la acest program. Numai trei bănci - Alpha, OTP Bank şi Carpatica - au făcut însă publice condiţiile de creditare, dobânzile percepute fiind de circa 10% pe an.

Statul suportă cheltuielile cu dobânda în limita unui nivel de 6,5% pe an, restul revenind în sarcina beneficiarului. Guvernul a alocat 24 milioane de lei în 2011 pentru subvenţionarea dobânzilor prin acest program, numărul liniilor de finanţare care ar putea fi acordate până la finalul acestui an fiind de aproximativ 4.000.

Programul se desfăşoară până în 2013, pentru următorii doi ani fiind alocate fonduri cumulate de 141 milioane de lei. În total, un număr de 28.000 de firme pot accesa finanţare până la finalul programului.

Liniile de finanţare acordate prin programul "Kogălniceanu" nu pot depăşi 50% din cifra de afaceri pe ultimele 12 luni, iar dacă firma are şi alte facilităţi de credit valoarea este limitată la 30% din cifra de afaceri. Sunt eligibile pentru finanţare cu dobândă subvenţionată de stat firmele care nu au datorii restante la bugetul de stat sau la bănci, nu au înregistrat incidente majore la plata cu instrumente de debit în ultimul an, nu sunt în insolvenţă şi au minimum doi ani de activitate consecutivă.

Firmele trebuie să prezinte băncii garanţii colaterale de 40% din valoarea finanţării, pe lângă garanţia de 80% acordată de stat. Liniile de finanţare pot fi utilizate numai pentru cheltuieli curente şi se acordă pe o perioadă de maximum 12 luni.

Companiile plătesc lunar doar dobânda aferentă sumelor utilizate, principalul fiind rambursat la expirarea liniei.

Subvenţia de la stat nu este achitată în cazul în care beneficiarul nu plăteşte partea sa din dobândă.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO