Provident vrea să ajungă la 500.000 de clienţi până în 2013, în creştere cu 167%

10 aug 2010 Autor: Ciprian Botea

Provident, o companie specializată în acordarea de împrumuturi de mică valoare se aşteaptă să ajungă la un portofoliu de circa 500.000 în următorii trei ani şi jumătate, în creştere cu 167% faţă de nivelul actual, au declarat reprezentanţii companiei.

Compania vrea să ajungă la 200.000 de clienţi până la sfârşitul acestui an, bazându-se pe o schimbare a structurii de acordare a împrumuturilor. Astfel, serviciul de gestionare la domiciliu a creditului a devenit opţional, clienţii putând să restituie şi să primească banii prin transfer bancar. La sfârşitul lunii iunie, Provident avea 187.000 de clienţi.

Comisionul pentru serviciul de gestionare la domiciliu a creditului variază între 172 de lei şi 1.500 de lei în funcţie de valoarea împrumutului. De exemplu, pentru un credit de 1.000 de lei pe 56 de săptămâni, rata săptămânală plătită de client este de 24,2 lei, suma totală rambursată la final fiind de 1.353 de lei. Comisionul de analiză este de 90 de lei, iar cel de administrare ajunge la 60 de lei.

Prin transfer bancar clienţii primesc banii în maxim 10 zile, comparativ cu două zile în cazul serviciului de gestionare la domiciliu a creditului.

Cuvinte cheie:
Provident
, rezultate financiare

Campurile marcate cu rosu nu sunt valide!

Comentariul a fost adaugat si va aparea dupa ce va fi moderat!

Comentariile vor fi publicate doar după moderarea acestora de către redactori. Nu vor fi publicate comentariile care conţin injurii, un limbaj licenţios, instigare la încălcarea legii, la violenţă sau la ură, precum şi acuzaţii fără acoperire. De asemenea, pentru o mai bună comunicare, vă rugăm să oferiţi o adresă de mail validă. Vă mulţumim!