Bănci și Asigurări

Raportul la patru luni al execuţiei bugetului general consolidat: excedent de 130 mil. lei, adică 0,02% din PIB, faţă de 5,96 mld. lei, adică 0,84% din PIB în ianuarie-aprilie 2015. Venituri de 73,9 mld. lei

Raportul la patru luni al execuţiei bugetului general...

Autor: Liviu Popescu

25.05.2016, 19:05 805

​Execuţia bugetului general consolidat pe primele patru luni ale anului 2016 s-a încheiat cu un excedent de 130 milioane de lei, respectiv 0,02% din PIB, faţă de 5,96 miliarde de lei, respectiv 0,84% din PIB, înregistrat la aceeaşi perioadă a anului 2015.

1. Veniturile bugetului general consolidat, în sumă de 73,9 miliarde de lei, reprezentând 9,8% din PIB, au fost cu 2,8% mai mici în termeni nominali faţă de aceeaşi perioadă a anului precedent, din care veniturile bugetare colectate de Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, cumulat pe primele 4 luni din 2016, au fost de 66,6 miliarde de lei, cu 1%  mai mult faţă de perioada similară a anului 2015 şi cu 3% mai mari faţă de programul aferent acestora.

S-au înregistrat creşteri faţă de aceeaşi perioadă a anului precedent la încasările din: impozitul pe profit (+12,0%), contribuţii de asigurări sociale (+5,5%), impozitul pe salarii şi venit (+3,5%), şi accize (+2,7%), precum şi din taxa pe utilizarea bunurilor (+13,5%), în special din taxele pe jocuri de noroc.

În ceea ce priveşte încasările din TVA, acestea au înregistrat o scădere faţă de aceeaşi perioada a anului 2015 de 8,8% în condiţiile în care au fost afectate atât de reducerea cotei standard de TVA de la 24% la 20% începând cu 1 ianuarie 2016, care s-a reflectat în încasările din februarie, cât şi de introducerea unei cote reduse la alimente de 9%, aplicată de la 1 iunie 2015. De asemenea, rambursările de TVA au fost cu 254,8 milioane de lei mai mari faţă de aceeaşi perioadă a anului precedent, reprezentând 5,1 miliarde de lei.

Încasările din contribuţii  de asigurări sociale la bugetul de asigurări sociale au fost mai mari cu 5,5% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, în condiţiile în care încasările la acest buget sunt influenţate negativ de creşterea volumului vărsămintelor la Pilonul II de pensii, datorită creşterii cotei de contribuţii de la 5% în anul 2015, la 5,1% în anul 2016.

La nivelul administraţiilor locale s-au înregistrat, de asemenea, creşteri faţă de anul precedent la veniturile nefiscale cu 16,4%, în timp ce la taxa pe utilizarea bunurilor s-a înregistrat o scădere de 3%, iar la impozite şi taxe pe proprietate s-a înregistrat o scădere de 20,6%. Aceasta din urmă este explicată prin amânarea termenului de plata a impozitului pe proprietate până la 30 iunie, dată până la care se aplică o reducere de 10% la plata integrală a impozitului pe locuinţă, terenuri şi maşini.

2. Cheltuielile bugetului general consolidat, în sumă de 73,8 miliarde de lei, au crescut în termeni nominali cu 5,3% faţă de aceeaşi perioadă a anului precedent, dar s-au redus cu 0,1 puncte procentuale ca pondere în PIB.

Cheltuielile de personal au crescut cu 8,4% faţă de aceeaşi perioadă a anului precedent fiind determinate în principal de majorările salariale acordate în a doua parte a anului 2015, respectiv 12% pentru personalul din instituţiile publice locale, 25% pentru personalul din sistemul public sanitar şi a personalului din sistemul public de asistenţă socială, 15% pentru personalul din învăţământ, 10% pentru personalul din sistemul bugetar exclusiv sănătate, învăţământ şi asistenţă socială, precum şi majorarea salariului minim brut pe ţară cu 75 de lei începând cu 1 iulie 2015. Menţionăm că în analiza cheltuielilor de personal trebuie ţinut cont de faptul că în trimestrul I 2015 s-a plătit prima tranşă aferente plăţilor drepturilor stabilite prin hotărâri judecătoreşti în sumă de aproximativ 1,5 miliarde de lei.

Cheltuielile cu bunuri şi servicii au crescut cu 2,7% faţă de aceeaşi perioadă a anului precedent.

Cheltuielile cu asistenţa socială au crescut faţă de aceeaşi perioadă a anului precedent cu 7%, fiind influenţate în principal de majorarea cu 5% a punctului de pensie începând cu 1 ianuarie 2016 şi de dublarea alocaţiei de stat pentru copii începând cu 1 iunie 2015.

Cheltuielile pentru investiţii, care includ cheltuielile de capital, precum şi cele aferente programelor de dezvoltare finanţate din surse interne şi externe, au fost de 7,2 miliarde de lei, respectiv 0,9% din PIB, cu aproximativ 35,2% mai mari comparativ cu aceeaşi perioadăa anului precedent.

 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO