Bănci și Asigurări

Recuperatorii obţin venituri de la doar un sfert din clienţii "cumpăraţi" de la bănci

Recuperatorii obţin venituri de la doar un sfert din...

Autor: Raluca Ghinea

17.09.2014, 00:03 492

"Dacă ne uităm la un portofoliu cumpărat, jumătate dintre debitori nu sunt de găsit, iar alţi un sfert nu au bani să plătească, nu deţin bunuri, aşa că mai ai 25% din portofoliu cu care încerci să lucrezi şi să convingi clienţii să plătească", a declarat marţi, într-o conferinţă de presă, directorul general al firmei de colectare a creanţelor EOS KSI România, Georg Kovacs.

El spune că sumele sunt cu atât mai greu de recuperate cu cât datoria este mai veche.

Debitorii îşi permit în general să plătească circa 15 euro pe lună către firma de recuperare, însă comportamentul de plată s-a stabilizat în ultimii ani.

În cazul creditelor ipotecare neperformante, băncile vând uşor garanţiile executate reprezentând un apartament în Bucureşti sau în marile oraşe, însă casele sau terenurile din oraşele mai mici sau comune se vând foarte greu, iar companiile de recuperare trebuie să aibă răbdare câţiva ani până la recuperarea banilor în cazul cumpărării acestor creanţe, potrivit lui Kovacs.

Piaţa de colectare a creanţelor, formată din 10 companii mari, locale şi internaţionale, şi 30 - 40 firme mici şi medii, a crescut anul trecut cu 10%, la 260 milioane lei (59 milioane euro), pe fondul procesării portofoliilor de creanţe achiziţionate. Din totalul pieţei, EOS KSI România atras afaceri de circa 60 milioane lei, urmată de Kruk, cu circa 30 milioane lei, şi Coface, cu aproape 25 milioane lei, potrivit datelor Ministerului Finanţelor Publice, citate de Kovacs.

Pentru acest an, el estimează un avans al pieţei de 10%-15%, astfel că ar putea atinge 300 milioane lei, creşterea fiind generată de pachetele de creanţe achiziţionate ultimii trei ani.

"Durează cinci ani de la cumpărarea unor creanţe până la recuperarea banilor. Efectul portofoliilor de credite garantate vândute acum se va simţi abia începând de anul viitor în termeni de creştere a pieţei", a afirmat şeful EOS KSI România.

Compania a cumpărat în acest an doar pachete de credite negarantate.

Pe segmentul vânzărilor de creanţe, Kovacs estimează o scădere a volumului de împrumuturi fără garanţii din cauza reducerii portofoliilor băncilor, preţul de vânzare pentru aceste creanţe crescând semnificativ pe fondul perioadei lungi de recuperare a cheltuielilor (peste cinci ani) şi a riscului de depreciere la cumpărare.

Pe de altă parte, se înregistrează o creştere în vânzarea volumelor de împrumuturi garantate, atât în retail, cât şi pe segmentul corporate, cea mai recentă tranzacţie fiind încheiată de Volksbank pentru un pachet de aproape 500 milioane euro.

În ceea ce priveşte colectarea de creanţe, Kovacks spune că se simte o creştere a volumului în sectoarele telecom şi utilităţi, însă în sectorul bancar se consemnează o scădere, din cauza nivelului scăzut al activităţii de creditare de pe piaţa românească.

Activitatea de executare silită devine tot mai importantă pe fondul învechirii portofoliilor bancare şi al creşterii volumelor de împrumuturi garantate vândute.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO