Bănci și Asigurări

Reducerea cu un sfert a investiţiilor statului prăbuşeşte sectorul construcţiilor: minus 7,7% la zece luni

Reducerea cu un sfert a investiţiilor statului...

Autor: Iulian Anghel

15.12.2017, 00:05 962

Construcţiile au ajuns oaia neagră a economiei după ce, preocupat de salariile bugetarilor, statul şi-a luat mâna de pe investiţii.

Sectorul construcţiilor înregis­trează, la zece luni din an, o cădere de 7,5%, serie brută (8,4% ajustat), după ce construcţiile inginereşti (investiţiile statului în infrastructură) au scăzut cu 25,1%, iar construcţiile nerezidenţiale (investiţiile în şcoli, spitale) s-au redus cu 14,5% (brut). Singurul care creşte este sectorul rezidenţial – un avans substanţial de 74,9%, insuficient însă ca să tragă în sus întreg sectorul.

Rezultatele erau, de altfel, anticipate nu doar de rezultatele lunare privind construcţiile, ci şi de alte seturi de date.

Execuţia bugetară publicată de Ministerul Finanţelor arată o cădere a investiţiilor statului (cheltuielile de capital) la zece luni de 17,7% faţă de primele zece luni din 2016 (un minus de 2 mld. lei). Cheltuielile totale de investiţii (din buget şi din fonduri UE) sunt însă şi mai jos. Cheltuielile de investiţii au scăzut în primele zece luni din an, comparativ cu aceeaşi perioadă a anului trecut, cu 4,6 mld. lei (1 mld. euro), o cădere procentuală de 24%, reducere severă având în vedere că 2016 a fost cel mai prost an pentru investiţiile statului din ultimul deceniu.

Aşa fiind lucrurile, nu este de mirare că în primele nouă luni din an, construcţiile sunt singurul segment din tabloul de formare a PIB care a contribuit negativ la creşterea economică - minus 0,1%, la o creştere economică record postcriză de 7% în primele nouă luni, an/an. Astfel, construcţiile nu au mai ajuns să reprezinte decât 3,9% din PIB.

Potrivit datelor publicate ieri de INS, volumul lucrărilor de construcţii a scăzut în primele zece luni ale anului cu 7,5% serie brută, după ce lucrările de întreţinere şi reparaţii curente s-au redus cu 23,1%, iar lucrările de reparaţii capitale cu 22,7%. În acelaşi timp, lucrările de construcţii noi au crescut cu 1,6%. Pe obiecte de construcţii, în ianuarie-octombrie au avut loc scăderi la construcţiile inginereşti cu 25,1% şi la clădirile nerezidenţiale cu 14,5%. Clădirile rezidenţiale au crescut cu 74,9%.

 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO